Am fost tentat să numesc acest text Problema ţigănească. Un astfel de titlu ar fi riscat să fie considerat mult prea neconformist. Am optat pentru o variantă care sună bine, gîdilînd la auz administraţia publică, experţii, birocraţii de la Bruxelles şi Washington, liderii etniei respective. O sintagmă exhaustivă, exotică, fancy, bogată în sensuri şi, evident, care nu spune nimic.

Nu sînt expert în Roma Issues, nici nu îmi propun să devin. Sînt însă interesat de dinamica socială, de postcomunism, de modul în care gîndesc oamenii. Textul de faţă caută să privească problema ţigănească din această perspectivă, la modul general, în atributele sale definitorii pentru ansamblul lumii în care trăim.

Ţigani sau romi? De la o discriminare la alta

"Noi sîntem ţigani, romi sînt ăia care stau cu mîna întinsă şi cerşesc." Persoana respectivă, o femeie, a rostit vorbele de mai sus într-un mediu populat de oameni similari ei, adunaţi pentru un focus-grup, de către lideri ai comunităţii locale de romi, într-un oraş de undeva de pe malul Dunării.

A doua poveste se petrece într-un mediu diferit, într-un mall din Bucureşti, prevăzut şi cu loc de joacă pentru copii. O familie de oameni cu pielea mai tuciurie, însă vizibil românizaţi, este şi ea prezentă la faţa locului. Mai este prezentă şi o familie de arabi, şi ea cu copilul, precum şi alţi părinţi şi copii din etnia majoritară. Copiii, între 3 şi 5 ani, se joacă, unii mai neastîmpăraţi, alţii mai liniştiţi. Părinţii îi supraveghează de pe margine. La un moment dat, se aude vocea grijulie a tatălui presupusului copil rom, căutînd să-şi tempereze fiul: "stai cuminte, nu te mai ţigăni!".

Chestiunea ţigănească se plasează între aceste două repere, între mîndria de a fi ţigan, o identitate bine precizată, chiar europeană prin tradiţiile sale ancestrale, şi teama de a nu fi considerat ţigan prin comportam