Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E liber un loc de geniu

Publicat in Jurnalul, vineri 30 iunie 2006 ·

OBICEIUL OMULUI HATRU de a se raporta scatologic la mai marii culturii. "Da, ce, parca Eminescu nu se ducea si el, ca tot omu’, la closet?" Daca desteptii, intr-o viata la fel de lunga ca a prostilor, le lasa urmasilor si altceva decat niste vidanje pline, inseamna ca nici la toaleta nu-i egalitate.

EXISTA SI O GOLANIE pretentioasa, cea a autorilor de clipuri tv care fac reclama unui detergent pe fondul muzical al Requiem-ului lui Mozart sau al finalului Simfoniei a IX-a de Beethoven. Marlanie mai mare decat sa insotesti jubilatia unei cochete, la aparitia pe piata a unui nou tampon igienic, cu Oda Bucuriei, nu-i de inchipuit. O banca merge cu nerusinarea si mai departe: decupeaza cea mai populara secventa din plafonul Capelei Sixtine ca sa si-o faca blazon. Pasamite banca e un Dumnezeu care-i intinde un deget salvator lui Adam, adica o dobanda mica la credit.

UN PRIETEN SCULPTOR din München, care vreme de doua decenii a organizat in oras sute de expozitii ale unor celebritati, a avut inspiratia de a se fotografia impreuna cu acestea. O fotografie, una singura, e un suvenir prestigios, dar cateva sute, cu sculptorul local pozand langa artistii de seama ai veacului, sunt de acum un monument spiritual. Banalul, la marii oameni, are un alt inteles, cand e inseriat, decat banalul familiei. Rasfoind albumul, din care prietenul din München vrea sa faca o carte, am un plus de tresarire la fiecare imagine: Picasso, Tinguely, Dali, Max Bill, Dubuffet, toata floarea cea vestita a intregului Apus, in atitudini camaraderesti, deloc publicitare. Oameni ca si noi. Totusi, ce oameni! CAnd moare un geniu, mediocrii se bucura, ca si cand ar ramane liber un loc de geniu.

NU MAI TRAIM, pur si simplu, ci parcurgem perioade. Viata noastra in patru perioade: Stalin, Ceausescu, Iliescu, Basescu. Ne obisnuim sa spunem "Epoca Ceausescu", dar daca spunem "Epoca Iliescu"

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 59 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum o ora
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°