Ministrul afacerilor externe Mihai Răzvan Ungureanu nu ştie nimic de oferta lui Traian Băsescu pentru Moldova. Cel puţin aşa susţin lideri ai Partidului Naţional Liberal care au precizat că i-au cerut luni, ministrului de externe, în şedinţa Biroului Permanent Central, să explice declaraţia şefului statului.
Potrivit acestor surse, Ungureanu a fost cel puţin suprins când a citit declaraţia lui Traian Băsescu, care a afirmat că i-a propus preşedintelui Vladimir Voronin ca Moldova să intre în UE odată cu România.
Ministrul Ungureanu a precizat, în faţa conducerii PNL, că nu s-a luat niciodată în discuţie o asemenea problemă şi că Ministerul de Extrene nu a făcut un astfel de demers. În schimb, Mihai Răzvan Ungureanu ar fi spus că este posibil ca Băsescu să se fi referit la ajutorul pe care ţara noastră - ca viitor stat membru al UE - îl poate acorda Republicii Moldova în vederea aderării.