Portugalia are şansa de a schimba istoria fotbalului lusitan dacă învinge astăzi Franţa în cea de-a doua semifinală a Cupei Mondiale. Portughezii au însă de trecut un obstacol psihologic, întrucât formaţia lui Luis Felipe Scolari nu a învins niciodată Franţa într-un turneu final. Dacă bate astăzi, Portugalia va depăşi performanţa de acum 40 de ani când cel mai mare fotbalist lusitan, Eusebio, şi-a dus echipa până în semifinale.
Cea mai bună veste a selecţionerului Luis Felipe Scolari este revenirea pe gazon a lui Deco şi Costinha, după ce au stat o etapă pentru roşiile primite în optimi cu Olanda. Portugalia nu-l va putea folosi însă pe Petit, suspendat pentru doilea galben încasat în sfertul cu Anglia. Scolari se va putea baza pe Cristiano Ronaldo şi Maniche, oamenii care au făcut diferenţa pe teren în toate în meciurile Portugaliei de până acum.
La rândul ei, Franţa vrea să bată Portugalia şi să ajungă pentru a doua oară în istorie în finala Campionatului Mondial. Elevii lui Raymond Domenech pornesc cu prima şansă în meciul de azi, mai ales că Franţa a fost călăul Braziliei, favorita numărul unu la câştigarea trofeului mondial. Totuşi, Domenech este sigur că meciul cu Portugalia va fi mult mai greu decât cel cu brazilienii. Jucătorii de care îi este cel mai frică lui Domenech sunt Deco, Figo şi Cristiano Ronaldo.
Selecţionerul Franţei este îngrijorat şi de situaţia cartonaşelor galbene din echipă. Cinci titulari se află la un avertisment distanţă de a pierde finala. Printre cei vizaţi sunt: Lilian Thuram, Willy Sagnol, Patrick Vieira, Zinedine Zidane, Frank Ribery şi Louis Saha.
Franţa - Portugalia este şi duelul vedetelor Zidane - Luis Figo, foşti coechipieri la Real Madrid.
În cele două întâlniri directe de până acum, între cele două echipe la turneele finale, Franţa a avut câştig de cauză. La