Intervievat recent de al nostru Mircea Dinescu, poetul rus Evgheni Evtusenko era de parere ca partidele sunt existente anacronice, iar competitia politica inseamna irosire de energie si sperante. Scormonitorul de metafore a fost dintotdeauna inaintea contemporanilor sai, dar o societate fara de partide este greu de imaginat si tocmai de aceea pare o poezie avangardista. Satul de preoti si, mai apoi, de militari, omul a simtit nevoia sa-l inventeze pe politician si sa-i dea pe mana Cetatea. Crucea si sabia facusera destule victime si asta ii speriase de moarte pe cei multi, truditori in afara zidurilor bisericilor si fortaretelor. Societatea civila s-a nascut pe ruinele increderii in regimentele de sutane si vipusti dintr-un instinct colectiv de aparare. Si de razmerita. Folosindu-si cuvantul mieros (aidoma fetelor bisericesti) si pumnul (reminiscenta cazona), politicianul n-a trebuit sa astepte cine stie ce pentru a subjuga masele credule si dezamagite. Turmele inselate si prostite de atatea ori s-au aruncat increzatoare la picioarele noului pastor si i-au jurat credinta vesnica. Si cum afacerea prospera, "intreprinzatorii" de ideologii s-au strans in partide politice, iar exploatarea individului a atins perfectiunea perversitatii. Ca au fost carteluri politice ori numai partide monolitice, "bolile sociale" n-au diferit defel, desi sistemul isi schimba frenetic si amagitor firma de la intrare.

Poate ca urmasul lui Lermontov are dreptate cand vorbeste despre anacronismul partinic, de vreme ce plamaditorul de versuri si-a impartit destinul intre URSS si SUA. O ruta pe care si noi, romanii, am ratacit si ratacim inca, incapabili sa ne vindecam de nostalgii si himere. Si sa alegem drumul de mijloc. Un zbucium ce ne sleieste de energie, orchestrat, constient sau nu, de fel de fel de politicieni nechemati. Pai, doar un nechemat era in stare sa se trezeasca vorbind di