Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Weekend cu fir întins

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 iulie 2006 ·

lui ştefan cel Mare şi Sfânt, este programată încă din timpul nopţii de vineri spre sâmbătă. Dar cele mai cunoscute se găsesc la Cârja, pe malul Prutului (oraşul Murgeni), la Soleşti, pe lui ştefan cel Mare şi Sfânt, este programată încă din timpul nopţii de vineri spre sâmbătă. Dar cele mai cunoscute se găsesc la Cârja, pe malul Prutului (oraşul Murgeni), la Soleşti, pe moşia Elenei Cuza, la Căzăneşti (oraşul Negreşti), la Râpa Albastră, de lângă Bârlad. Cel mai apropiat se află la numai 20 km de Vaslui, iar cel mai îndepărtat, la 110 km. Numai bine, cum ajung pe iaz, soarele se iveşte pe cer, iar peştele... aşteaptă să fie prins. Căci dimineaţa şi seara sunt cele două perioade propice pentru prinderea peştelui. "Să bată puţin vântul, iar soarele să răsară numai pe jumătate dintr-un nor", am putut afla de la Marius Hermeniuc, un pescar vechi. Prima undiţă a aruncat-o în baltă la şapte ani, sub stricta îndrumare a bunicului său, căruia îi este şi acum recunoscător, căci i-a insuflat o pasiune ce-i umple viaţa. "Dacă nu pescuiesc la Cârja, mă duc la mare. Dacă nu merg la mare, plec la munte şi oriunde aş merge caut o baltă cu peşte ca să arunc lansetele", de unde se vede clar că este cuprins de febra pescuitului, la fel ca toţi ceilalţi pescari înrăiţi. Până acum şi-a cumpărat 15 lansete, în care a investit 25 milioane de lei, dar banii nu mai contează pentru Marius Hermeniuc atunci când vine vorba să-şi petreacă un nou weekend la Cârja.

Când ziua este cu noroc, este vesel. Când momelile n-au atras nici măcar un peştişor, este foarte trist. Ne spune că peştele cel mai mare pe care l-a prins a fost un cteno de 21 kg, iar cel mai mic un oblete de câteva grame, unul pe toată ziua. Peştele alege pescarul, şi nu invers. Bogaţi şi săraci, în faţa pescuitului, cu toţii sunt egali. Că aşa se întâmplă o dovedeşte istorioara pe care ne-a împărtăşit-o cu zâmbetul pe buze:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 4 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 5 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 36 minute
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 4 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Violențe la Euro 2024. Poliția din Germania a evitat un măcel. Zeci de italieni înarmaţi, arestaţi înainte de a-i ataca pe fanii albanezi la Dortmund

Adevarul acum 30 minute
Aproximativ cincizeci de suporteri italieni au fost arestaţi, sâmbătă, 15 iunie 2024 înaintea meciului selecţionatei ţării lor împotriva Albaniei (2-1), de la EURO 2024, disputat la Dortmund.

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum o ora
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum o ora
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°