Din faimoasa generatie literara a anilor â60, generatia vitalismului recuperator, a lirismului exuberant si a prozei problematizante, o generatie debordand de talent, dar si rasfatata de partid si conjuncturi, numai Ana Blandiana si Nicolae Breban, dintre scriitori, alaturi de Nicolae Manolescu si Eugen Simion mai tin astazi prim-planul vietii literare.
Sigur, traiesc si publica Gabriela Melinescu, Constanta Buzea si Ilie Constantin, Matei Calinescu, Virgil Nemoianu si Gabriel Dimisianu, ba la rigoare pot fi citati ca "fosile" Adrian Paunescu si Ion Gheorghe, insa fara Nichita Stanescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Grigore Hagiu, Gheorghe Pitut, Ivasiuc s.a. E limpede ca fenomenul cu pricina a devenit inca de mult istorie literara.
Frumos aliaj de contrarii, Ana Blandiana ascunde sub alcatuirea-i fragila, "vegetala" si vulnerabila o fibra de luptator tipic ardelean, cu iuti volute si neclintiri strategice. Nelinistile se torc in verdicte minerale, rostirea soptita si cvasihipnotica spune in fapt adevaruri cat se poate de crude, eufoniile nu-si refuza partiturile severitatii, iar livrescul sta cu naturalul intr-un echilibru atragator si profitabil. In sfarsit, cine poate spune ce primeaza valoric - estetic si etic - in opera Anei Blandiana: poetul din Octombrie, Noiembrie, Decembrie, 1972, Stea de prada, 1986, sau Refluxul sensurilor, 2004, sau prozatorul de forta din Proiecte de trecut, 1982 si Sertarul cu aplauze, 1992?
LIRISM. Indiferent pentru ce zona am opta, puntea ce leaga melifluenta lirismului de luxurianta imagistica si tensiunea morala a prozelor o reprezinta eseistica autoarei, fie publicistica propriu-zisa, fie, mai ales, ceea ce - arghezian - numim tablete de scriitor: stari, evocari, metafore si parabole civice, detalii existentiale, mici mistere psihologice, fabule inefabile, dar cu morala inflexibila, note de drum, crochiuri si c
