Partidele romanesti nu sunt structuri deschise catre dezbaterea si contestarea interna. Daca veti auzi pe cineva contestand principiile, politica sau liderul unui partid precum PSD, PD, PC, PRM, veti constata ca e vorba de o persoana recent data afara din functie sau din partid. Daca aveti contraexemple, cititi ziarul de maine, probabil ca e vorba de oameni bine informati, care anticipeaza rapid ce urmeaza sa li se intample.
Cauzele acestei situatii sunt relativ usor de intuit. Daca nu credeti in ideea simplificatoare a conservarii puterii ca misiune a conducatorului, incercati explicatiile mai elaborate ale specialistilor in stiinte politice. Pe mine ma intereseaza aici in special efectul acestui conservatorism - stabilitatea in domeniul resurselor umane. Sau, daca preferati, la ciolan raman tot cei dinainte. Baronii partidului, centrali sau locali. Unii, iubiti si apreciati de alegatori, sunt capi de liste sau primari, altii, necunoscuti sau detestati, sunt ascunsi in spatele listelor de partid. Toti au un lucru comun - ei hotarasc in partid, ca e vorba de alegerile interne, de liste, de numiri in functii.
Nu vreau sa pretind ca PNL a fost altfel dupa 1990. Daca la centru liderii s-au succedat (5 presedinti in 15 ani), oamenii din teritoriu au ramas, multa vreme, aceiasi. A trebuit 10 ani noii generatii politice din partid pentru a ridica un numar de lideri cu aspiratii la politica de varf. Si, numai 10 minute, in sedinta conducerii PNL din vara lui 2000, pentru a ne taia pe toti de pe liste. Trebuia sa intre baronii, si locuri erau putine. Atunci, Valeriu Stoica a avut sansa vietii sale politice de a lua o decizie curajoasa, si, practic, atunci a inceput sfarsitul carierei lui politice. Pentru ca a ales baronii, iar baronii l-au parasit indata ce au gasit pe cineva mai usor de folosit.
In 2004, insa, PNL a intalnit o sansa rara. A crescut de
