Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa barfelor

Publicat in Timpolis, luni 10 iulie 2006 ·

* Cum datul la gioale in cadrul aceleiasi tabere politice incepe sa devina un fel de sport national, el molipseste treptat nu doar barca puterii, ci si pe cea a Opozitiei. Aflam astfel ca unui “patriarh” din PSD Timis i se pregateste pentru toamna un dosar consistent, cu scandalul aferent, referitor la niste cumetrii si afaceri nebuloase din perioada de glorie 2000 - 2004. Artizanii acestei lovituri de culise sunt, zice-se, doi fosti “granzi” ai partidului, unul fost “demnitar de stat”, debarcat din partidul rozelor-cocor, dar cu nostalgii de intoarcere, si unul retras din prim-planul vietii publice, dar cu niste conexiuni extraordinare in zona serviciilor secrete. Vom asista deci, prin septembrie-octombrie la un “local kombat” cu dosare si bulane de cocor? Ramane de vazut. * Si daca tot vorbim de partidul zburatoarelor cu doctrine de stanga la subtioara, trebuie spus ca obsesia maladiv-contagioasa facuta de unii reprezentanti locali ai PSD pentru Primaria Timisoara tinde sa ia accente comice. Astfel, in aceste zile cica se pregateste in “laboratoarele pesediste” un scandal privitor la felul in care in unele unitati administrative ale judetului s-au achitat contributiile la bugetul de stat pentru o serie de salariati. Informatia de baza de la care a pornit aceasta bombita vine din afara vietii politice actuale, fiind “intermediata” de o serie de reprezentanti media care tind sa aiba niste legaturi suspect de stranse cu fostul partid-stat si care, se pare “colecteaza” materiale compromitatoare despre inamicii “de doctrina”, dar nu pentru a le scrie, ci pentru a le intermedia, mai departe, catre acei membrii de partid care sa se bata ulterior cu pumnul in piept cu privire la “revelatiile” si “investigatiile” avute, cu toate ca gurile rele spun ca multi nu pricep mare lucru din materialele compromitatoare ajunse pe masa lor decat dupa indelungi explicatii. Asa se face c

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 5 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum o ora
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 6 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 6 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 6 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 4 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

20°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°