Intermediarii cumpara energie ieftina, adica indeosebi de la hidrocentrale dar si de la unele termocentrale care produc la costuri mai acatarii, si pe care o plaseaza, desigur scump, la diferiti mari consumatori. Era strict previzibil ca reorganizarea (si nu restructurarea, cum a fost prezentata) sistemului de productie a energiei electrice - intreprinsa de dl Berceanu pe cand era ministrul Economiei in urma cu cativa ani, si care s-a rezumat la separarea institutionala pe surse (hidro, nucleare, termo) - va fi un esec. Cel putin din punctul de vedere al faptului ca nu va contribui cu nimic la eficientizarea si la imbunatatirea serviciilor catre consumatori. Termoelectrica, unde erau de fapt bubele, a preluat in fond la un nivel mai concentrat problemele care existau inainte la nivelul colosului nesegmentat. Pana cand a aparut Uniunea Europeana cu asa-numita "liberalizare a pietei energiei", lucrurile au mai mers cum au mai mers. Nu discutam alte probleme, ci doar acelea legate de operationalitatea sistemului. Nuclearoelectrica si Hidroelectrica produceau, in mod obiectiv, mult mai ieftin, dar energia furnizata intra intr-un sistem integrat si socotelile se faceau firesc. Per ansamblu, adica atat din surse ieftine, cat si din surse scumpe, iesea un cost mediu care ghida tariful la consumator. Cum, din motive sociale, acest tarif se situa sub costuri, a aparut problema, exprimand o necesitate, de a mari treptat tarifele pentru a se acoperi costurile. Liberalizarea pietei ceruta de Uniunea Europeana a bulversat complet lucrurile. Principiul liberalizarii suna frumos: fiecare consumator (mai intai cei mari, asa-numitii "eligibili"), dar, mai apoi, si cei mici (precum cei casnici) sa-si poata alege furnizorul. Se presupune ca alegerea urmeaza pretul mai mic. Totul ar fi minunat daca, pentru acoperirea consumului, n-ar fi nevoie de intreaga energie produsa, deci n-ar