ilegale, aproximativ un miliard de euro. Principalele focare de falsuri, sub nasul autorităţilor"Pentru 2005, pierderile estimate se situează între 700 milioane de euro şi un miliard de euro. ilegale, aproximativ un miliard de euro.
Principalele focare de falsuri, sub nasul autorităţilor
"Pentru 2005, pierderile estimate se situează între 700 milioane de euro şi un miliard de euro. Avem însă promisiunea autorităţilor că de anul viitor vor da publicităţii estimări oficiale", ne-a declarat, ieri, Gabriel Turcu, preşedintele Asociaţiei Române Anti-Contrafacere (REACT România), reprezentantul casei de avocatură ce poartă acelaşi nume, care este specializată pe proprietate intelectuală şi reprezintă peste 200 de branduri internaţionale. Potrivit acestuia, raiul produselor contrafăcute se află însă, chiar în Bucureşti, sub nasul autorităţilor. "Două mari focare de falsuri sunt complexurile Europa şi Doraly, din Capitală, cărora li se mai adaugă, deşi nu se află pe aceeaşi treaptă, IDM, Expo Flora", apreciază Turcu.
Peste 3,7 milioane de produse false, reţinute în jumătate de an
Potrivit Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), în ultima perioadă ajung însă la comercializare mai puţine astfel de produse, reţinerile din vămi crescând în ultima perioadă foarte mult. "În primele şase luni ale anului au fost reţinute 3.778.509 produse susceptibile a fi contrafăcute. Acest avans reprezintă doar unul dintre efectele modificărilor legislative", ne-a declarat, ieri, preşedintele ANV, Gelu ştefan Diaconu.
Cum recunoaşteţi produsele originale
Nu trebuie să fii neapărat un fin cunoscător al produselor de firmă ca să deosebeşti un produs adevărat de unul contrafăcut, ne-au spus sursele amintite mai sus. Ci este suficient, precizează acestea, să urmăreşti doar câteva aspecte eseţiale, precum:
* Preţul: ar trebui să