Politicianismul ce guverneaza prezenta noastra in Irak a iesit ca untdelemnul la suprafata apei in chiar interiorul crizei acestei anuntate si, ulterior, anulate "retrageri" romanesti. In copilaria mea - derulata, destul de simpatic, de-a lungul anilor de ceausism - circula un banc nostim, pe care obisnuiam sa-l spun tuturor nou-venitilor in gasca noastra. Cica Radio Erevan anunta: "Razboiul dintre Vatican si Luxemburg a fost suspendat, din cauza conditiilor climaterice nefavorabile. Cei interesati pot urmari continuarea in Sala Sporturilor". Gluma avea si o varianta, la fel de suculenta: "Razboiul dintre Vatican si Luxemburg s-a anulat, intrucit cele doua armate au fost alungate de padurar". Erau, desigur, si alte versiuni (cunoscute, probabil, de toata lumea) ale "cauzelor" posibile de incetare a "ostilitatilor", de la "ruperea vislei flotei luxemburgheze" sau "ruginirea senilelor tancului vaticanez", pina la "imbolnavirea pilotului" ori "infundarea pustii" uneia dintre cele doua "ostiri". Bancul avea un succes garantat, prin disproportia imensa intre aparenta si realitate, pe care reusea sa o produca. "Seriozitatea" subiectului contrasta atit de puternic cu "tratarea" lui, incit puteai fi sigur de obtinerea unui zimbet chiar si din partea celui mai morocanos dintre interlocutori. Multa vreme, aceasta gluma a parut sa mi se fi sters din memorie. Ani intregi dupa 1989 nu am mai spus-o nimanui. Apoi, brusc, in seara cind premierul Tariceanu a anuntat retragerea trupelor romanesti din Irak, ea mi-a revenit, cu intensitate, in amintire, din cine stie ce cotloane intunecate ale subconstientului. Valoarea sa mnemotehnica a derivat, se vede, din mentionata disproportie a constructiei "poantei", deoarece "reanimarea" ilaritatii s-a produs, asa-zicind, pe fondul unui decalaj. Decalajul enorm dintre isteria generata de anuntul primului-ministru si continutul mai degraba maru