„[…] pentru ca se facuse razboi impreuna cu Uniunea Sovietica, se facuse razboi cu o democratie, nu cu un regim totalitar. Atita vreme cit Uniunea Sovietica era aliata, ea nu putea fi considerata totalitara. Ar fi existat un fel de revolta morala impotriva faptului de a purta un razboi impotriva raului impreuna cu un alt rau.“1
Comentariile lui Raymond Aron se refera la erorile Aliatilor care „au cistigat razboiul, dar au pierdut pacea“, lasind prada sovietizarii jumatate din Europa. Acestea sint paradoxurile triste ale istoriei: cind privesti atent, se vad interesele statelor, iluziile si vicleniile oamenilor, iar manicheismul e greu de aplicat.
Nu mai fusesem in satul bunicilor mei de peste doi ani si mi-a placut sa vad ca in loc de ciulinii care napadeau spatiile virane si curtea bisericii erau acum plantate flori, iar pe monumentul inchinat eroilor satului erau de trei ori mai multe nume decit inainte: cindva erau doar numele celor morti pe frontul de Vest, acum erau toti mortii satului pe cele doua fronturi, plus cei de la primul razboi. Dar am fost ingrozita sa descopar aceleasi nume de familie la morti insirati unul dupa altul, doar numele de botez difereau: frati, sau tata si fii, toti dintr-o familie, care murisera pentru ce? Pentru ca timp de 50 de ani acest lucru sa fie ascuns, o rusine, o vina.
Disputa pe tema razboiului din Irak m-a ajutat sa imi imaginez cum au fost decimate armatele romane, duse pina departe, pe frontul de Est, prinse la Stalingrad etc., din cultul eroismului si loialitatii practicat de dictatorul Antonescu, unit cu lipsa de pret a vietii omenesti si cultura autoritarismului, sadita in noi, care ne face sa valorizam si azi, in sondaje, personalitatea forte, „Seful“ autoritar. Ai cui eroi sint soldatii romani care s-au dus in Irak ca sa cistige mai bine decit in tara si s-au trezit prinsi in razboiul civil dintr
