Studia Phaenomenologica, V-2005. Translating Heidegger’s Sein und Zeit.
Editor: Cristian Ciocan (editie trilingva: engleza, germana, franceza)
Editura Humanitas, 2005, 408 p.
Exista, intr-un numar din Magazine littéraire de acum citiva ani, dedicat fenomenologiei, o fotografie in care Husserl si Heidegger – magistru si emul – sint surprinsi la munte, intr-un desis, incaltati cu cizme inalte de cauciuc. Daca filozofia apare, intruchipata astfel, ca o profesiune serioasa, aspra, care cere sanatate, robustete, consecventa si curaj in forarea lingvistica pentru descoperirea unor zacaminte conceptuale inestimabile, atunci putem vorbi de Heidegger ca despre minerul de onoare al secolului al XX-lea. Valoarea travaliului sau hermeneutic, desi discutata aprins inca, ramine incontestabila.
- Doua atitudini
Atunci cind se spune ca rolul criticului este de a invita cititorul la lectura, lucrurile trebuie nuantate. Degeaba invit cititorul sa-l guste pe Heidegger daca nu-l avertizez ca s-ar putea sa-i ramina la inceput in git daca nu stie cu ce se maninca asa ceva si daca nu-l motivez sa persevereze. Pentru ca, daca motivatia de a intelege aparent ininteligibilul nu se manifesta, cititorul trage repede concluzia inutilitatii unui astfel de text. Exista, desigur, multe tipuri de lectura.
Cea privilegiata astazi este directa, transparenta, lectura care excita sau incita de la bun inceput. in cazul textelor teoretice, orizontul de asteptare al cititorului refuza figuralul – cu exceptia cazului in care acesta este reprezentat ca anecdota – si raspunde textului in maniera nominalista. Pentru ca s-a fript de atitea ori de-a lungul timpului, occidentalul de astazi refuza sa creada ce nu vede. Or, in conceptul de fiinta, sa zicem, el vede o suma de referenti, printre care si pe sine – atit si nimic mai mult. Heidegger nu este un