Portarul Primariei ni-l gaseste repede, la telefon, pe "unchiul Traian". Nu locuieste departe si va veni in cateva minute.
Sub cenusiul ploios, dezolantul pare si mai apasator. Peisajul urban stirb, cu blocuri gri ridicate pe banda rulanta intr-o perioada in care Tara Motilor devenise un Sovrom, ascunde meschinariile vremurilor. Peste satul propriu-zis s-a suprapus o lume venita cu praful ei de stepa cu tot. Resursele de uraniu din preajma au adus-o acolo.
Si-au construit, mai intai, un orasel de baraci din lemn. O veritabila fortareata, strajuita de un gard inalt din scanduri - armata sovietica nu se simtea prea sigura de statutul ei de "eliberatoare", probabil. Cand si-au adus expertii, rusii au inceput sa construiasca blocuri din panouri prefabricate si le-au aliniat militareste, fara pic de imaginatie, pe formatiuni stradale paralele si perpendiculare carora, triumfator, le-au spus "Lenin" sau "Fruntasilor". Erau zone inchise. Aveau magazine proprii, cinematografe speciale, scoli la fel, baze sportive... Pentru munca bruta au fost adusi doritori din toata tara. Din vechiul sat de moti, Stei a devenit un orasel cu 17.000 de suflete cu fizionomie stahanovista. Orasul Dr. Petru Groza poate fi intreaga istorie recenta a Apusenilor - cu tot alaiul ei de boli sociale care au oprit, parca, timpul in loc. Daca, nu cumva, l-au dat indarat.
DOGARUL. Rusii au plecat. A plecat si regimul comunist. Orasul a ramas. De izbeliste. De venit au venit niste frati. Investitori-minune. Au preluat cateva active abandonate ("canistrele", "binalele") si au dat cate ceva de lucru oamenilor ramasi pe drumuri dupa reducerea treptata (pana la inchidere) a activitatii minei de uraniu de la Baita. Traian Dobre este mai batran decat orasul si crede ca, desi lefurile-s mizerabile, tot mai bine e cu acest monopol economic decat fara orice alta sursa de venit. Povestea batranulu
