Am primit mail-uri, am vazut interventii pe listele de discutii (yahoogroups) cu intrebari de genul: nu mai publica nimeni povestiri? Nu mai iese nici o antologie, nici un almanah?
Cindva credeam ca cititorul roman este un cititor de proza scurta. De ce? Poate pentru ca, pe vremuri, greutatea publicarii unor romane era ocolita prin publicarea de proza scurta in almanahuri, antologii, reviste. Poate pentru ca mi s-a parut mereu mai usor de citit un volum de povestiri sau povestiri dintr-o revista(da, pe vremuri revistele publicau si povestiri), lectura pretindu-se a se desfasura in tramvai, in metrou etc. fara sentimentul intreruperii pe care ti-l lasa abandonarea lecturii din cauza de urmeaza-statia-cringasi-cu-peronul-pe-partea-dreapta.
Acum nu mai stiu ce sa cred. Editurile sint in plin avint, publica ceea ce absoarbe piata (si daca se poate, cit mai repede), iar piata, o stim cu totii, de la librari la editori, vrea romane. Cit mai groase.
Unde-o fi citind lumea caramizile astea, frate? Soro? Ca ziua la munci, seara mai un telejurnal, mai o telenovela, mai un meci... Cind se citesc romane de 6-700 de pagini?
Mister. Mi-ar placea sa vad un studiu pe tema asta.
Dar sa revenim la A-urile noastre.
Almanahul nu se mai poarta de mult. Duse sint vremurile celebrului Almanah Anticipatia care avea tiraje incredibile, pe care-l vedeai, cit era plaja de lunga, acoperind chipuri, care riscau sa ramina. in 1983 a fost primul. Cred ca a fost momentul in care literatura F&F a cistigat mii de cititori, ba mai mult, fani. imi amintesc cum se facea iunie si incepeam sa frematam in asteptarea LUI. Din care citeam, evident, toate recenziile, toate interviurile, stirile... Dupa care eu, de-abia dupa, ma apucam de citit povestile. Nu visam – sau da, visam, dar vis era – sa vad acele povestiri si altele ca ele in volume.
Nu stiu ce s-a
