Singura solutie a fost, in viziunea Ministerului Lucrarilor Publice (M.L.P.), o interventie pe langa Marile Puteri pentru ca Romania sa primeasca 50.000 de tone de grau "din depozitele lor din Europa, de preferinta din cele ce poseda aliatii in portul Marsilia". Cheltuielile pentru transportul cerealelor se acopereau din fondul de razboi.

Propunerea a fost aprobata de Consiliul de Ministri, la 8 decembrie 1918, iar M. L. P. a fost autorizat sa negocieze cu societatile de navigatie "Maritima" si "Romania" inchirierea vapoarelor necesare. Conditiile de naimire a vapoarelor prin Directia Generala a Porturilor si Cailor de comunicatie pe apa s-au stabilit in baza unui acord cu cele doua societati. Asigurarea vapoarelor a cazut in sarcina M.L.P. Calculandu-se "riscurile de razboi ale vapoarelor" s-a ajuns la concluzia ca vasele societatii "Romania" treceau de 20 milioane silingi, iar cele ale Serviciului "Maritim" depaseau 80 milioane lei. Inchirierea vapoarelor s-a facut pentru un an de zile, in baza deciziei Guvernului din 5 ianuarie 1919. Directia Generala a Porturilor si Cailor de Comunicatie pe apa a platit asigurari de razboi de 16 milioane silingi pentru vapoarele Olt, Siret si Milcov, 3,5 milioane silingi pentru vasul Jiu si 5 milioane pentru ambarcatiunile Oltenia si Muntenia. M.L.P. a cerut un credit suplimentar de 12 milioane lei, la 5 ianuarie 1919, pentru a plati transportul materialelor cu navele inchiriate. 5 milioane lei au fost pusi la dispozitia Legatiei romane din Paris, in conditiile in care majoritatea cheltuielilor se faceau in strainatate. Vapoarele aveau sa execute, pana la 31 martie 1919, 20 de calatorii dus-intors, costul total al carbunilor necesari deplasarii in Marea Mediterana fiind de 2.200.000 lei. Banii au fost aprobati de Guvern, insa nu existau carbuni pentru vapoare. Solutia salvatoare a venit de la Comandamentul generalului