Ne place sa credem ca suntem un soi de incununare a creatiei, o culme a evolutiei, ca ocupam o pozitie de evidenta superioritate fata de restul lumii vii, pe scurt, ne credem mai inteligenti decat animalele si folosim cu usurinta cuvantul "instinct", bizuindu-ne pe mari ganditori precum Rene Descartes sau pe experimentatori celebri, ca faimosul comportamentalist B.F. Skinner.
De cateva decenii stim ca puii de gaina se tin de sotii si pot fi mincinosi, ca porumbeii identifica imaginile la fel de repede ca si oamenii, ca gorilele glumesc cu ingrijitorii, ca unii pestisori care sar din baltoaca in baltoaca poseda un fel de "harta mintala" a mediului, ca furnicile isi masoara distantele cu pasul. Instinct? Ce ne facem cu cercetarile de zoosemiotica, misterioasa stiinta a comunicarii in lumea animala, care ne asigura ca unele pasari, de exemplu ciorile, sunt capabile de abstractizare, la fel cu cimpanzeii si babuinii? Pe unde scoatem camasa cand aflam ca exista un echivalent de limbaj gramatical folosit de vrabii, delfini si balene, ca unele mamifere isi recunosc numele personale si pot invata o "limba straina", adica sunt capabile sa descifreze semnalele altei specii? Sa ne mai miram ca multi cercetatori vorbesc despre capacitatea animalelor de a avea, exprima si comunica emotii complexe, exact la fel ca noi, cei care ne credem superiori?
Fara sa ne lansam intr-o admiratie necontrolata, dar si fara a uita ca imitatia este cea mai sincera forma de lauda, ar fi momentul sa vedem ce am putea prelua cu succes de la rudele noastre aparent mai putin evoluate, in primul rand intr-un domeniu la care ele se pricep foarte bine, supravietuirea. Acumularea de grasime ca rezerva de energie la animalele care hiberneaza, de la urs la harciog, este bine cunoscuta. Mai putin studiata este capacitatea serpilor cu clopotei de a rezista nemancati timp de doi ani, continuand sa