Epoca Tariceanu a intrat in proces accelerat de descompunere. Constructia sa politica, liberalismul static si autosuficient, este o contradictie, un produs intirziat istoric si nu prematur sau incomod, asa cum sustin escatologii partidului.
Ce-i uneste pe Musca, Stoica si Stolojan? Basescu, acuza adversarii celor trei. Ura si dispretul fata de gruparea Patriciu, vor sopti simpatizantii rebelilor. Insusi Tariceanu, as completa, admitind ca asa-numitul „Apel pentru unitatea si relansarea PNL“ este exclusiv creatia sa.
Fara gafele, ezitarile si greselile sale, „sfinta treime“ s-ar fi vazut silita sa inventeze pretexte de revolta. Or, disidentii din PNL isi extrag forta atacului tocmai din risipa paguboasa si neinspirata de energie cu care Tariceanu isi apara scaunul. Munitia le-a oferit-o, generos, el insusi.
Ultimatumul in noua puncte gindit de troica „justitiara“ reprezinta inca un element birocratic si institutional din planul elaborat al lichidarii sale de la virful partidului si, pasul doi, din Guvern. Din acest punct de vedere, actiunea celor trei, garnisita cu principii si lozinci usor patetice, sufera de lipsa de onestitate si contine un gram de ipocrizie.
Insa mai importanta decit metoda actiunii este justetea argumentelor. Iar cei care se opresc doar asupra metodei evita in mod deliberat discutia pe fond: este PNL in criza? Evident ca da. O spun deja, apasat, tot mai multi lideri, aliniati pina mai ieri in spatele sefului. Vezi Antonescu, adeptul limpezirii apelor prin congres extraordinar.
Caderea in sondaje poate fi amortizata cu unu-doua sondaje masluite, insa impactul final va fi imposibil de evitat. Liberalii lucizi stiu asta. A inteles-o si oscilantul Flutur, in zborul sau indecis intre Cotroceni si Palatul Victoria, cind a propus taberelor beligerante sa-si vire cutitele in teaca. Ceea ce, desi
