Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Potop de foc peste Orient

Publicat in Adevarul, miercuri 19 iulie 2006 ·

De cealaltă parte a frontierei, în Israel, ploile de rachete nu contenesc.În cea de a şaptea zi a ofensivei, nu s-a consemnat niciun gest ori vreo declaraţie fermă care să ducă la încetarea De cealaltă parte a frontierei, în Israel, ploile de rachete nu contenesc.

În cea de a şaptea zi a ofensivei, nu s-a consemnat niciun gest ori vreo declaraţie fermă care să ducă la încetarea focului. În atare condiţii, analiştii se tem de o criză umanitară datorată exodului a zeci de mii de libanezi din localităţile lor bombardate şi distruse, îndeosebi în sud. Dar atacurile s-au extins şi în nord, ieri-dimineaţă, de pildă, fiind atacat chiar şi anticul oraş Byblos, aflat în zona creştină, la 35 km nord de Beirut. Mai nou, Tsahal - armata israeliană - şi-a extins bombardamentele şi asupra armatei libaneze. Raidurile au vizat cazărmile de lângă Beirut ale armatei, fiind ucişi cel puţin nouă soldaţi, aeroportul internaţional, care e închis deja, fiind avariat, periferia sudică a capitalei libaneze, care e bastionul Hezbollahului, şi convoaiele de camioane din "ţara Cedrilor". În acest context s-a semnalat un caz special, care nu e singular. Astfel, armata israeliană i-a somat pe locuitorii unui sat din sudul libanez să-l evacueze până ieri dimineaţa. Însă toţi cei din Aita-Ach-Chaab au refuzat să plece pentru că nu aveau camioane şi, mai ales, întrucât nu aveau garanţia că nu vor fi bombardaţi pe drum. Ei invocau cazul sătenilor din Maruahin, unde, 28 de persoane, dintre care 11 copii, au fost ucise într-un bombardament aerian, în timp ce fugeau la bordul unei camionete.

Vocile diplomaţilor, acoperite de zgomotele armelor

La rândul său, Hezbollahul n-a stat cu mâinile în sân: la Haifa, în nordul Israelului, alarmele sună des, prefaţând ploile de rachete. Luni, 13 persoane au fost rănite de zecile de rachete Road 2 şi 3, de fabricaţie iraniană. Salve de ra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 2 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum 25 minute
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 2 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum 36 minute
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 2 ore
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 32 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

SUA, Marea Britanie şi Canada acuză Rusia, într-o declaraţie comună, de complot pentru influenţarea alegerilor din Moldova

News.ro acum 32 minute
Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au acuzat joi Rusia, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita la proteste în cazul în c

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum 3 ore
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum 3 ore
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/33°
vin.

18°/24°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°