Cum era de asteptat, demersul Asociatiei Civic Media, de a cere CNSAS-ului verificarea dosarelor formatorilor de opinie – jurnalisti, analisti politici, membrii Comisiei prezidentiale de analiza a crimelor comunismului si ai Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului, reprezentanti ai unor ONG-uri – nu a ramas fara ecou. Opiniile pro si contra s-au succedat rapid pe fluxurile agentiilor de presa, in paginile cotidienelor sau pe ecranele diferitelor posturi TV.

Dincolo de reactiile strict subiective ale unora sau altora dintre cei vizati, argumentul cel mai frecvent invocat de contestatari este cel al irelevantei unui astfel de demers, pe motiv ca „jurnalistii sint persoane private, niste meseriasi care lucreaza pentru persoane particulare si ei nu incaseaza bani de la stat, nu candideaza pentru functii publice“. Marturisesc ca declaratia sefului Clubului Roman de Presa m-a descumpanit. Cu alte cuvinte, in viziunea unuia dintre cei mai cunoscuti si mai influenti ziaristi ai momentului, toti sintem egali in fata legii, dar unii sint (sau cel putin ar trebui sa fie) mai egali decit altii! Si, in acelasi timp, inexplicabila modestie din partea unui jurnalist care a sustinut intotdeauna ca intr-un stat democratic presa este a patra putere, „ciinele de paza al democratiei“. Despre ce fel de paza a democratiei poate fi vorba, daca personalitatile influente din mass-media, care si-au dobindit un statut public si, implicit, autoritate in ochii publicului, sint santajabile?

Prin insasi natura profesiei lor, jurnalistii nu sint persoane private. Nici n-ar putea fi, cita vreme sint mereu in atentia opiniei publice, asupra careia au o influenta decisiva. Atunci cind nu se exprima intr-un spatiu privat, ci in cel public, jurnalistul are o mare responsabilitate, caci opinia sa poate avea consecinte sociale dintre cele mai imprevizibile. Din acest p