- Diverse - nr. 141 / 20 Iulie, 2006 Candva, cei care se hotarau sa-si faca o meserie urmand cea mai lunga si grea facultate, cea de a intretine ori a repara aceasta perfecta (dar perfectibila inca) masinarie, care se numeste OM, o faceau dintr-un altruism care presupunea o totala daruire de sine, neconditionata de nici un alt fel de factori fata de aceasta cauza nobila. Sunt convins ca si vechii vraci, medici ca Hipocrate sau altii de mai tarziu, ca si orice fel de denumire mai purtau si pana la concretizarea acestui titlu prin studii specializate, erau condusi de acelasi altruism caci, de-ar fi fost altfel, calificati drept profitori, materialisti etc., ar fi fost supusi oprobriului public si n-ar fi ramas in istorie ca niste anonimi voluntari in ale vindecarilor, ori medici vestiti prin principiile lor de etica si de morala profesionala, ca binefacatori ai omenirii. Sa ne gandim doar la acel "medic strain" venit sa oblojeasca rana perpetuata in nevindecare, a lui Stefan cel Mare al nostru, ca sa nu vorbim de-atatea si-atatea alte figuri celebre, ramase in memoria posteritatii prin faptele lor vindecatoare sau prin descoperiri si inventii care au ridicat stacheta ajutorului ce-l da OM catre Om, spre culmi nebanuite anterior. Cine ar fi indraznit macar sa creada ca mai ieri, ca va veni o zi in care boli, etichetate ca incurabile, sa fie, peste vreme, invinse de practici medicale sau leacuri ce-au castigat batalia aceasta continua de invingere a unor factori determinanti ai imbolnavirilor? Si cate nu ne mai asteapta intr-un viitor ce pare pe zi ce trece tot mai actual, prin depasirea vechilor bariere ale necunoasterii?! De-aceea, atunci cand un Om termina aceasta Facultate a luptei binelui impotriva raului cotidian, la incheierea studiilor, cand depune acel vechi juramant al lui Hipocrate, simte la colt de gene cum lacrima implinirilor intruchipeaza efortul depus