Draga mea prietena, Roxana Sorescu,
in sfirsit, dupa peripetiile pe care le cunosti, am reusit sa „accesez“ (vorbesc si eu cum se vorbeste: o tempora!) numarul Observatorului cultural cu interventia ta privind Tertium non datur. Ce bucurie! Textul tau m-a captivat. L-am citit de mai multe ori, cu creionul in mina – si nu numai fiindca este foarte dens, ci si pentru ca la fiecare reluare el imi suscita noi idei. Posibile raspunsuri la intrebari mai vechi, ramase deschise sau parasite inainte de a fi fost clar formulate. Ce ciudat si ce incitant sa le regasesc si sa le reiau intr-un dialog mental cu tine!
Cum stii, vazusem filmul lui Lucian Pintilie inca din februarie, la Berlin, cu ocazia festivalului (Zimbrul se intilnea cu Ursul!). imi placuse foarte mult (motiv de disensiune cu majoritatea prietenilor mei berlinezi, care l-au considerat un fiasco!). Ma impresionase mult – nici acum nu stiu exact de ce – si conjunctia lui cu Visul lui Liviu. Nu era vorba, evident, de o solutie simpla, aritmetica, la o problema formala: doua filme mai scurte decit se admite in regulamentul festivalului atingeau, puse cap la cap, lungimea ceruta. Nici acum nu mi s-a lamurit planul – estetic? simbolic? politic? – pe care cele doua filme, atit de diferite, contrastante de-a dreptul, comunica totusi. Dar nici la filmul lui Pintilie nu terminasem sa ma gindesc inainte de a vedea alte filme, unele mai bune, altele mai putin bune, care insa au reusit, inevitabil, sa se suprapuna celui mai vechi si sa-l scoata cumva din actualitate. Dar pace nu-mi dadea, dovada ca, indata ce-am putut, am cautat Capul de zimbru.
Ce reintilnire!
Nu stiam in acel moment inca nimic despre geneza povestirii: cind a scris-o Voiculescu, cind, unde si cu ce scop ascuns a publicat-o, nici nu banuiam relatia cu volumul de versuri (necunoscut mie) scris de el cu douazeci si
