Cel mai nedrept lucru pentru noul Superman Returns este comparatia cu clasicul Superman (1978). Oricine a avut prilejul sa vada atunci filmul semnat de Richard Donner va accepta cu greu o alta varianta, pentru simplul fapt ca un alt Superman, jucat de altcineva decat Christopher Reeve (unul dintre cazurile de distribuire perfecta din istoria filmului) si lipsit de umorul, culoarea si verva de atunci pare de neimaginat. Filmul lui Donner reusea nu doar intruchiparea ideala a celui mai indragit supererou al cinematografului, dar era un amestec admirabil de replici inteligente, umor, autoironie, spirit ludic, chimie intre protagonisti, distributie excelenta, efecte speciale, muzica, romantism, tandrete, energie si actiune. O data depasit acest calcai al lui Ahile, Superman Returns merita insa privit cu toata sinceritatea si atentia. Fan total al lui Superman din copilarie, regizorul Bryan Singer nu se sfieste de apelurile tandre la vechea pelicula, propunandu-ne insa un erou mult mai adaptat inceputului de mileniu. In anii '80, Superman se amuza sa salveze pisici din copac si sa le faca farse hotilor si ticalosilor, pana si schimbul lui de replici cu maleficul Luthor avand umor. Acum, Superman se reintoarce pe Pamant (dupa o calatorie de cinci ani spre Kryptonul natal pustiit), pentru a gasi o planeta in degringolada, unde Raul s-a raspandit fulgerator. Oamenii sunt dezorientati si blazati in fata violentei omniprezente, el nu-si mai gaseste locul, iar propria iubita urmeaza sa primeasca premiul Pulitzer pentru un articol intitulat De ce nu avem nevoie de Superman. Este doar inceputul unei tradari culminand cu o razbunare atroce din partea unui Lex Luthor scelerat, care nu mai glumeste deloc, pregatindu-i un atac zdrobitor drept in miezul inocentei lui legendare. Dincolo de efectele speciale deloc ostentative (care pastreaza stilul filmului original) si de suspansul