- Diverse - nr. 142 / 21 Iulie, 2006 COPIII VIETNAMEZI "Nu exista copii urati si babe frumoase". Proverbul este pe deplin confirmat de copiii vietnamezi. Ii caracterizeaza insa si acel ceva ce-i deosebeste de altii. Sunt crescuti parca mai direct infipti in valurile vietii, mai putin plangaciosi si lasati de mici sa testeze curiozitatile din jur. Abia invata sa mearga mai bine si-i vezi urcand pe biciclete, cu un picior strecurat printre barele acesteia, spre a ajunge la pedale, si cu mainile cu greu ajungand la ghidon. Vazand asemenea scene, europeanul ramane ingrozit. Si asta nu-i nimic: daca un pici merge pe bicicleta, "nu-i om" daca nu are in spate, cocotat si atarnand, unul mai mic decat el. Au un uluitor simt al echilibrului si al reactiilor de ultima clipa. Toti te saluta cu "hello" si cu clasica intrebare "wich is your name?" (cum te cheama?). La cei mai multi, cam la atat se limiteaza tot bagajul lor de engleza, iar daca le raspunzi ceva, incep sa rada de se prapadesc. Sunt incantati sa le dai o bomboana, dar nu se omoara dupa ciocolata. Acesti piticoti te uimesc cu cata abilitate manuiesc tastatura calculatoarelor, cocotati pe scaunelele din salile de "internet cafe". Scolarii, impresionant de multi, merg la scoala imbracati in uniforme, baietii purtand cravate rosii la hainele albastre, iar fetele, in hainele lor traditionale: pantaloni de matase deschisa la culoare, lungi, largi, prinsi in talie cu elastic, iar in loc de bluze, un fel de caftan, din aceeasi matase cu pantalonii, cu gulere tip rubasca, croite strans pe corp, maneci lungi si poale despicate in fata si spate, lungi si ele, ca un fel de frac. Cei mai multi merg pe biciclete, cate doi sau chiar trei pe acelasi biciclu, impartind frateste efortul inaintarii: unul cu ghidonul, iar celalalt (sau chiar ceilalti) cu pedalele, fiecare cu una, combinatii multiple, dupa imaginatia fiecaruia. Cand i