"O imensa acumulare de invective nu valoreaza pentru mintile echilibrate cat simpla reflectie, impersonala dar incisiva, a unui om cumpanit". Il recunoastem cu usurinta pe Gabriel Dimisianu in termenii cu care marele sau model, E. Lovinescu, disocia intre spiritul critic si cel pamfletar.

Intr-un spatiu cultural in care principiile deontologice si regulile civilitatii sunt atat de frecvent abolite, eludate, aruncate cat colo, o critica atenta si argumentata, exigenta dar dreapta, capata atributele exceptiei - cand ea ar trebui sa constituie regula. La egala distanta de iconodulii si iconoclastii literari, de adeptii revizuirilor duse pana in panzele albe si de partizanii status-quo-ului, autorul acestor excelente Fragmente contemporane*) isi construieste un sistem de referinta stabil, in stransa legatura cu realitatea socio-culturala si aderent la mai multe epoci in succesiune. Criticul si istoricul literar isi disputa materia de studiu. Primul e atent la configuratia interna a operei si scrie pagini minutios-analitice despre cartile unor Stefan Banulescu, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Valeriu Cristea, Nicolae Manolescu, Ileana Malancioiu, Ana Blandiana, Gabriela Melinescu. Cel de-al doilea priveste lucrurile intr-o perspectiva mai larga, plasand momentele literare pe fundalul istoric si cautand cauzalitati, firele prin care cartile se leaga de contextul in care au aparut.

In ambele ipostaze, Gabriel Dimisianu este un comentator onest si credibil, care convinge prin argumentatia riguroasa si prin probele stranse, cu rabdare, in cate un dosar consistent. Volumul ii subliniaza totusi insusirile de istoric si calitatea de martor al unor evenimente, evolutii, involutii de pe scena literaturii noastre postbelice, in cadrul careia a ocupat, incepand cu anii '60, un loc important. Aflat, de peste patru decenii, la Gazeta devenita Romania literara, Gabriel Dim