Pare incredibil, dar este totuşi adevărat: într-o lume tot mai grăbită şi preocupată să meargă numai pe locurile din faţă, de maximă vizibilitate, mai există încă Oameni care se retrag la masa de scris şi, în tihna "condeiului" de astăzi, computerul, se străduiesc să menţină viu spiritul adevărului şi al ştiinţei.

Dintr-o responsabilitate profundă faţă de moştenirea lingvistică de la părinţi şi din devotament total faţă de profesiunea de dascăl şi de cercetător, pe care o practică dintotdeauna cu o remarcabilă competenţă, acad. Matilda CARAGIU MARIOŢEANU şi prof. univ. Nicolae SARAMANDU au elaborat - cu o adevărată migală filologică - o lucrare complexă, de larg interes atât pentru specialişti, cât şi pentru toţi cei care urmăresc fenomenul cultural european. Intitulată, cu modestie, Manual de aromână, cartea are semnificaţii deosebite pentru spiritualitatea românească şi implicaţii majore pentru fizionomia lingvistică actuală şi viitoare a Europei.

Fără aromâna de lângă noi, lumea e mai mică şi, sigur, mai săracă. Europa nu poate fi multiculturală dacă nu-şi păstrează şi pluralitatea de expresie lingvistică, după cum o dovedeşte cu prisosinţă "manualul."

Lucrarea este, în primul rând, un instrument fundamental pentru însuşirea corectă a unui idiom a cărui supravieţuire în Balcani, vatra unde s-a şi format, de altfel, este un miracol. Aromâna, vorbită în comunităţi mai mult sau mai puţin compacte, din Albania, Grecia, Macedonia, Bulgaria, România, a suferit de-a lungul timpului un dureros proces de restrângere a ariei sale de răspândire şi de fragmentare lingvistică. Lucrarea publicată de acad. Matilda Caragiu Marioţeanu şi de Nicolae Saramandu umple un gol în literatura de specialitate. Până în prezent, cel mai cunoscut manual de aromână era cel datorat lui Mihail G. Boiagi şi apărut acum aproape două veacuri, în 1813, la Vi