As vrea sa vorbiti acum, mai pe larg, despre doua figuri tutelare in biografia dumneavoastra si in universul interior: parintii, pe care i-ati iubit enorm. V-ati evocat in mai multe randuri tatal, in pagini dramatice, culminand cu sfarsitul sau din cauza lipsei unor medicamente. Cand v-ati descoperit tatal, nu numai la propriu, ci si la figurat? Care este cea mai indepartata amintire cu el si care a fost momentul cand ati inteles ca exista intre voi o legatura organica, indestructibila? (Daniel Cristea-Enache)

30 ianuarie

Am povestit in alte carti (ultima oara in Autoportret intr-o oglinda sparta) in ce conditii a murit tatal meu, dupa un accident: i s-au refuzat antibioticele, la spitalul din Fagaras, deoarece nu era "colectivist", si a facut septicemie. Nu vreau sa ma repet. Dupa ce l-am inmormantat, n-am mai putut sa raman in Lisa. Am plecat cu primul tren spre Bucuresti. in vreme ce ne indreptam spre Brasov, s-a dezlantuit marele viscol de la sfarsitul lui ianuarie 1954. De la Brasov, nu s-a putut merge mai departe. Trenul a ramas in gara doua zile si doua nopti, din care nu mai tin minte decat ca, intr-o alta realitate decat a mea, calatorii erau foarte ingrijorati. Si circulau zvonuri fioroase: ca Bucurestiul era ingropat in zapada, ca nametii erau cat un stat de om pe calea ferata, dincolo de Predeal, si ca riscam sa petrecem iarna in tren la Brasov. Toata aceasta panica nu ma scotea din starea de prostatie in care cazusem. Imi era egal daca vom pleca spre Bucuresti in urmatoarele zile sau la sfarsitul iernii. Ma ghemuisem intr-un colt al compartimentului si nu cred ca am scos vreo vorba cat am fost "inzapeziti". Mi-au ramas in memorie doar geamul murdar pe care ma uitam afara si o senzatie de frig umed. Moartea tatalui meu nu insemnase doar pierderea unui parinte. Se naruise principalul meu suport sufletesc. La nici 28 de ani, viata mi s