In secolul al saselea al erei crestine, Papa Grigore cel Mare (mai apoi sanctificat) clasifica pacatele capitale in ordinea gravitatii lor. Lacomia (gula in latina), definita prin refuzul de a imparti cu altii ceea ce avem, consumul irational de mancare si bautura, risipa de resurse, senzualitatea exagerata, "iubirea excesiva a placerii" (Dante), ocupa locul al doilea.
Hrana, de la necesitate la placere rafinata, este un subiect peren, de la poezia clasica la proza contemporana, de la Omar Khayam, care lauda vinul, la Anthony Burgess, ai carui eroi se dedau la ospetele sardanapalice descrise in "Tremor of Intent", de la Petroniu, unde banchetul devine o metafora a maririi si decaderii imperiale, la Richard Condon, creatorul lui Juan Francohogar, genialul bucatar din "Arigato". Si cine ar putea uita momentul descris de Xavier de Maitre, in care un stramos indepartat gusta un bulb scos din pamant si traieste o revelatie: descoperise usturoiul.
In zilele noastre apare ceea ce psihologul Paul Rozin numeste "dilema omnivorului", oamenii incep sa se intrebe de ce consuma atatea feluri de alimente atata vreme cat exista specii capabile sa supravietuiasca cu un regim alimentar de o halucinanta monotonie, precum panda, care traieste mancand exclusiv muguri de bambus.
O multime de boli sunt legate de alimentatie, exista chiar o medicina nutritionala care se ocupa atat de aspectele patologice - obezitatea, problemele dentare, diabetul, infectiile tubului digestiv - , cat si de alimentatia rationala (sintagma de trista amintire), adica de cand, cum si ce mancam. Pentru oamenii zilelor noastre, hrana este usor de procurat in regiunile relativ dezvoltate din punct de vedere economic. Apar insa probleme legate de opozitia organic/industrial, de increderea pe care o acordam sau nu prozei publicitare, de importanta preocuparii pentru hrana ca atare, fie ea naturala
