Bucureşti - Mangalia, în picioare 7 oreAnul acesta încă se lucrează la refacerea terasamentelor afectate de inundaţii, aşa că un drum din Capitală până în Mangalia durează, oficial, 6
Bucureşti - Mangalia, în picioare 7 ore
Anul acesta încă se lucrează la refacerea terasamentelor afectate de inundaţii, aşa că un drum din Capitală până în Mangalia durează, oficial, 6 ore. Neoficial, turiştii păţiţi pot să confirme că un "rapid" nu face mai puţin de 7 ore, rămânând de foarte multe ori adormit pe şine între Constanţa şi Mangalia. Cum o mică întârziere nu poate să zdruncine moralul nimănui, CFR-ul mai vine cu o surpriză: vagoanele-fantomă. Astfel, se poate întâmpla să primeşti loc în vagonul 20 al unui tren care numără doar 15 vagoane. "Nu-i nimic, 20 este echivalent cu 13", îţi va spune controlorul. Bineînţeles, odată ajuns la vagonul a cărui cifră aduce ghinion, vei găsi alţi turişti deja instalaţi pe locurile care, după cum îţi pot dovedi, le aparţin de drept.
ţepe la terase
Ajuns în sfârşit pe litoral, vei căuta un loc unde să mănânci pe săturate. Vei afla imediat că există suficiente terase care oferă meniuri complete, la preţuri acceptabile. Spre exemplu, o ciorbă de văcuţă şi o porţie de pulpe de pui cu piureu, plus pâine, toate aliniate pe hârtie astfel încât să umple un sfert de pagină, costă 10 lei. Convenabil? Doar dacă îţi place ciorba preparată fără borş şi umbra de piureu servită cu o singură pulpă cât două degete. În plus, "pâine" înseamnă o chiflă. Pe măsură ce te acomodezi cu obiceiurile comercianţilor, afli pe propria piele că preţul afişat pe meniul de la intrarea într-un restaurant nu este neapărat acelaşi cu cel de pe nota de plată. Spre exemplu, o salată costă 3 lei înainte de masă şi 4 după. În funcţie de numărul clienţilor, un fel de mâncare ieftin poate să existe sau nu. Micii, care costă cel mult 1,5 le