Asteptare fara apa

Luni. Ora 15. Astept ca boul pe aeroportul militar sa plec in Afghanistan. Peste o ora? Cine stia? Nimeni. Din moment in moment se schimba ora si avionul. Nu pup cu ROMAVIA. Plec cu avionul militar Hercules. In fata singurei surse de apa din zona, nu am moneda de cinci si ma ia cu spaima ca ma haleste ca o iasca noaptea asta din fata mea. Instinctul ma alearga dupa apa si snacksuri, in oras.

Pe drumul de intoarcere ma suna un coleg de calatorie, ziarist: "Istodoare, fuga mars, vine avionul!" De ce sa ma grabesc? Pina la urma de ce Afghanistan? Nu sint in stare sa raspund la intrebari grele. La aeroport, aceleasi plictiseli. Vine, nu vine? Au venit toti ziaristii, de la Rompres, TVR si Evenimentul zilei, Ziarul, Libertatea. Avionul? Mai tirziu.

Spre ora sapte seara merg spre un Hercules cu botul bandajat cu tabla si imi fac poze pe scara lui. Plictiseala iarasi cu pustiu de maracini si iarba de jur imprejur.

Hamsterul de Hercules

Umplu, apoi, o plasa, linga intrarea in Hercules. Zac in plasa, prins ca un peste. Tot nu stiu de ce dracului sint aici. E ora opt seara. Plecam. Plictiselii i se adauga un huruit groaznic al avionului. Groaznicul zgomot imi rascoleste matele goale. N-am chef de mincare, nici de apa. Sint prins in plasa. Semiintuneric. Nu poti vorbi cu nimeni. Intr-o conserva.

Heringul in sos tomat macar stie ca e mort. Din intunericul imens al cozii de avion se vede unul cu salopeta si casti uriase pe urechi conectate la un cablu imens. Maimuta aia umbla pe sirma continuu pe la toate incheieturile avionului. Se uita de parca avionul sta sa se prabuseasca. "Hamsterul" ala patru ore jumatate umbla printre fiare.

Patru ore si jumatate cit ajungem la Baku-Azerbaijan, unde oprim la alimentare si prins culoar de zbor pina in Kandahar-Afghanistan. Baku e pustiu in miez de