HOMO VALACHUS Romanii sint o comunitate speciala. Le place sa refuze gratuit. Daca le vei respecta oamenilor acest drept la independenta simbolica a negatiei fara obiect, dupa aceea poti fi sigur ca sint in intregime ai tai. Vor face intocmai precum doresti. Lectie de know-how managerial romanesc. O doamna foarte amabila - cu care sint prieten de mai multi ani - a devenit recent sefa unei structuri administrative romanesti, avind (prin forta imprejurarilor) un numar mare de angajati in subordine. Am ajuns si eu la ea cu o problema oarecare. Draguta, ca de obicei, amica a spus ca se va rezolva imediat, mai ales ca nu era ceva complicat sau - Doamne fereste! - ilegal. Totul consta intr-un telefon dat subalternului direct, care urma sa-i aduca niste hirtii. Intre biroul administratorei supreme (doamna in cauza) si respectivul personaj exista, probabil, o distanta de aproximativ zece-cincisprezece metri. Femeia suna si, pe un ton afabil, isi invita colegul in biroul central. Desi zimbetul nu i-a disparut de pe fata, am sesizat o mica tresarire in privirea sa atunci cind primi replica interlocutorului. "Nu poti?!" exclama ea intelegator, as spune chiar matern. "Pricep… Iei masa… Da, astept", spuse sefa eliptic, urmarita apasator de ochii mei nedumeriti. Acoperi receptorul cu palma si imi sopti: "Maninca, dar il suna pe directorul departamentului imediat subordonat sa vada daca nu au si ei o copie a dosarului, pe care s-o aduca cineva de acolo". Incuviintai, straluminat de o edificare completa. Dupa minute de asteptare, pe parcursul carora ne-am zimbit stingheriti, ea cu receptorul in mina, eu cu geanta in brate, doamna striga eliberator: "Nu se poate?…Aha, e in pauza de cafea…Da, te rog frumos, fa-mi legatura cu titi! Mersi mult, Bubu!". Prietena continua dialogul cu un social smile netulburat. "Alo, draga titisor, te deranjez cu o intrebare. Ai o copie a dosarului cutare