Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul Berii de la Arad va fi organizat cu o luna intarziere

Publicat in Romania Libera, miercuri 26 iulie 2006 ·

Primaria municipiului Arad si firma "Sky System" au ajuns la un acord in privinta organizarii editiei din acest an a Festivalului Berii. Evenimentul se va desfasura, insa, cu o luna intarziere fata de data obisnuita, fiind programat pentru perioada 15-17 septembrie, iar pana acum nu a fost stabilit locul in care va fi organizat. Discutiile dintre cele doua parti au venit dupa ce, initial, firma organizatoare a negociat si semnat un contract cu directorul SC "Gospodarirea Comunala Arad" (GCA) pentru ca manifestarea sa aiba loc pe Strandul "Neptun". Contractul a fost considerat, insa, nul, deoarece directorul GCA, Ioan Covaci, nu a primit, in acest sens, acordul Consiliului de Administratie al societatii. Ca urmare, primarul municipiului, Gheorghe Falca, a cerut demisia lui Covaci. "Voi solicita demiterea directorului "GCA" deoarece acesta a incalcat legislatia in momentul incheierii contractului dintre firma organizatoare a festivalului si societatea pe care o conduce. In urma neregulilor constatate, in prima sedinta a Adunarii Generale a Actionarilor voi solicita demisia sa. Acesta va primi un alt post in cadrul societatii", a precizat Falca. Conform contractului incheiat de "Gospodarirea Comunala" cu firma organizatoare, societatea subordonata Consiliului Local urma sa primeasca doar un procent de 5 la suta din incasarile obtinute in urma vanzarii biletelor la spectacole. Covaci a negociat valoarea biletelor la 7,5 RON, pentru primele doua zile de spectacol, si 10 RON pentru cea de-a treia zi, la care se adauga si taxa de intrare in incinta Strandului "Neptun", in valoare de 2,5 RON/zi. Din procentul de 5 la suta obtinut in urma vanzarii biletelor, firma subordonata administratiei locale se obliga sa asigure serviciile aferente desfasurarii Festivalului Berii. Astfel, "GCA" ar fi trebuit sa plateasca serviciile de curatenie, de paza, de asistenta medicala, de in

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 3 ore
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 7 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 5 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Ministerul de Externe confirmă cetăţenia română a celor două tinere decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia / A treia persoană este căutată în continuare

News.ro acum 3 ore
Ministerul de Externe confirmă duminică cetăţenia română a celor două persoane decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia. Ministerul mai anunţă că reprezentanţii oficiului consul

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 6 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Netanyahu, dezamăgit de Biden pentru nesusținerea sancțiunilor împotriva CPI

Ziare.com acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat "surprins şi dezamăgit" într-un interviu difuzat duminică de faptul că administraţia americană nu susţine sancţiuni împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI), al cărei procuror doreşte un mandat

CE Minifotbal: România, calificare la pas în optimi

HotNews acum 2 ore
Naționala de minifotbal a României a învins Polonia în cel de-al doilea meci al fazei grupelor Campionatului European, scor 5-2 și a obținut calificarea în faza optimilor. Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia România - Po

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
joi

20°/28°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
joi

17°/27°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°