Un drum la Iasi, facut din motive de familie, m-a indemnat sa profit de situatie si sa-l caut pe Liviu Antonesei, unul din oamenii din Iasi cu care mi-a placut intotdeauna sa conversez. Liviu Antonesei a facut, de mai bine de 30 de ani, jurnalistica, mai intii la doua prestigioase reviste studentesti, Dialog si Opinia studenteasca, iar dupa 1990 la diverse publicatii locale sau nationale. Din 1993 conduce revista Timpul, un spatiu generos cu tinerii scriitori si eseisti. Licentiat in psihologie-sociologie, doctor in stiintele educatiei, Liviu Antonesei este, in prezent, profesor la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei a Universitatii „Al.I. Cuza“ din Iasi. Am pornit interviul nostru de la o reeditare: Editura Princeps Edit i-a republicat, recent, volumul de debut, semnalat favorabil, la vremea aparitiei, de N. Steinhardt, ale carui rinduri au fost retiparite pe coperta a patra. Interviul, desi a fost realizat cu citeva zile inainte de demisia sefilor serviciilor secrete, atinge problema informatorilor si a ofiterilor de Securitate.
Liviu Antonesei, avem in fata reeditarea volumului tau de debut, Semnele timpului. Pe coperta scrie „dupa 20 de ani“, dar volumul a aparut in 1988. De ce ai scris „dupa 20 de ani“?
Sint 20 de ani de cind am predat volumul la Editura Junimea. Era in 1986. A intrat in plan pe 1987. N-au scos-o, ma tot aminau. in 1988, prin primavara, m-am intilnit cu trei persoane pe care le suspectam ca au relatii apropiate cu Securitatea si le-am spus: „Daca astia nu-mi scot cartea, ma apuc de scandal“. Deja, Dan Petrescu si Luca Pitu erau in conflict cu regimul, incepusera protestele. Si intr-o luna m-am trezit cu volumul tiparit.
Cit a contat avertismentul tau catre Securitate?
Nu stiu cit a contat, dar mi-am vazut cartea tiparita. Cartea avea toate corecturile, dar se tot amina trimiterea la tipar.
