Ca si arta digitala, graffiti este considerat un fenomen tipic al vremurilor contemporane. Se publica asadar intens studii interdisciplinare de istoria artei, antropologie urbana, geografie sociala, evolutia societatilor, mentalitatilor si gusturilor estetice al caror scop este recuperarea, integrarea si oficializarea acestui gen artistic. Iar cea din urma tinta a acestor texte nu este propaganda drepturilor grafferilor: legalizarea interventiilorin spatiul urban, protectia operelor si nu in cele din urma a persoanei prin colectarea, furnizarea, cladirea si argumentarea teoriilor pro-graffiti si inlaturarea etichetei de art crimes.
Radacinile genului au fost stabilite in paleolitic si astfel graffiti afiseaza o traditie de mai bine de 5.000 de ani. A fost elaborat un arbore genealogic in care este inclus chiar si Napoleon, care si-a inscriptionat numele pe virful piramidei lui Keops in 1797, iar egiptologia a recuperat acest fragment pentru a-si crea o anexa savuroasa: o impresionanta colectie de semnaturi celebre ale orientalistilor din secolul al XIX-lea – Champollion, Marc Twain, Théofil Gauthier s.a. –, inscriptionate pe monumentele de la Gizeha, Luxor si Assuan.
in literatura pro-graffiti abunda teoriile si speculatiile in jurul autorului. „Qu’est qu’un auteur?“, celebra intrebare a lui Michel Foucault din 1979, este si astazi de actualitate, caci constituie centrul de greutate al textelor despre grafitti. Este autorul un artist, un scriitor, un artizan sau doar un cetatean anonim care incearca sa comunice cu spatiul public?! intrebarile isi gasesc greu raspunsul, in mare parte pentru ca nu exista documente referitoare la autor (cu exceptia cazierului), si de cele mai multe ori nu exista nici macar numele autorului, ci doar incriptata lui porecla (cum este Artist 6 din Berlin).
Grafferii evolueaza in underground si practica o profesie