Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte astăzi, la Washington, cu preşedintele american George W. Bush. Şeful statului român a ajuns în această dimineaţă în Statele Unite, pentru o vizită oficială de trei zile.
Traian Băsescu se va mai întâlni cu secretarul de stat al apărării, Donald Rumsfeld, dar şi cu lideri ai Congresului american. Potrivit declaraţiilor preşedintelui, principalele subiecte care se vor discuta în timpul vizitei sunt legate de amplasarea bazelor americane pe teritoriul României, de creşterea colaborării în cadrul NATO, precum şi de întărirea relaţiilor economice.
Un alt subiect de discuţie va fi legat de parteneriatul strategic cu SUA privind siguranţa naţională şi situaţia din Balcanii de Vest. Potrivit preşedintelui, în cadrul discuţiilor se va dezbate şi problema vizelor.
Conform agenţiei NewsIn, situaţia la Marea Neagră va fi şi ea analizată cu oficialii americani, din punctul de vedere al securităţii energetice şi al soluţiilor alternative, care plasează Marea Caspică printre principalele rute alternative.
Un alt punct pe agenda vizitei este Banca Mondială, unde Traian Băsescu a afirmat că intenţionează să discute despre modul în care organismul internaţional s-ar putea implica în finanţarea altor proiecte decât cele incluse în cele 30 de miliarde de euro ce vor veni de la Comisia Europeană în următorii şapte ani.
Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte astăzi, la Washington, cu preşedintele american George W. Bush. Şeful statului român a ajuns în această dimineaţă în Statele Unite, pentru o vizită oficială de trei zile.
Traian Băsescu se va mai întâlni cu secretarul de stat al apărării, Donald Rumsfeld, dar şi cu lideri ai Congresului american. Potrivit declaraţiilor preşedintelui, principalele subiecte care se vor discuta în timpul vizitei sunt legate de amplas