Leganata de undele Oltului, e ca un ochi al cerului. Din soseaua pe care urla motoarele se zareste ca o plapanda radiografie a unui paradis apus. Uite asa... o fasie de uscat croita de Dumnezeu. Aici Schitul Ostrov. Despre a carui legenda, daca intrebi, maicutele incep sa-si faca cruce. E protejat de Dumnezeu, caci apele Oltului l-au ocolit. Nu la fel s-a intamplat cu Castrul roman Arutela.
Insula nascuta dintr-un miracol a rezistat blestemului barajului si potoapelor. Azi, Ostrovul adaposteste cea mai veche asezare monahala de maici din tara. Pe taramul protejat inexplicabil de o icoana gasita in noroi respira zece calugarite. Doar ele si o armata de licurici.
ZI CANICULARA. Toropeala si sudoarea ma fac sa am halucinatii tulburatoare, mai ceva ca-n Orient. Legatura cu Schitul Ostrov se face pe un pod imens, pe care parca iti castigi pasaportul spre Eden. In fata, o insula in mijlocul apei. Crucile manastirii stralucitoare in dogoarea soarelui se ivesc dupa o padure nesfarsita de plute, a carei liniste e curmata de clipocirile Oltului grabit. Culoare si pastel, miros de sfant. Dintre fardurile naturii, imbracamintea alba a micutului schit iti fura ochii.
LICURICII PAZNICI. Un amestec de vechi cu rugaciune, pe o corabie ce merge spre Dumnezeu. Maicutele sfioase, numaâ zece la numar, sunt singurele de pe insula. Abia isi trag sufletul si ridica privirea din pamant, dupa ce trudesc mai rau ca hamalii. Dar ele stiu. Sunt pe taramul binecuvantat. "Oltul curge la aproape doi metri de biserica. Cu toate astea, niciodata nu a fost inundata", imi spune sora Iuliana. Curtea schitului e plina de tot soiul de flori, cum numai in Biblie se pomeneste. Si nu e de mirare. Ani la rand, pe limba asta de pamant au crescut plante exotice, smochine, castani comestibili, lamaite. Veveritele coborau din copaci si iti furau din palma. Nelipsit era spectacolul divin a mil
