Iubite Domnule Mihai Sora, ati revenit de la Sighet, unde a avut loc, zilele trecute, Scoala de vara a Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei. Cu ce impresii v-ati intors din acele locuri?
Memorialul de la Sighet mi se pare o minune de organizare. Este absolut extraordinar ce se intimpla acolo. intii de toate, este impresionant pentru Romania, intrucit nu exista, la noi, o memorie a trecutului.
Acest muzeu este, de fapt, o adevarata opera de pietate. Apoi, gasesc ca devotamentul Anei Blandiana si al lui Romulus Rusan nu are precedent. Cel care „pune osul“ tare este Romulus Rusan, cum este si normal: e mai virtos, fiind barbat; dar nu pot lipsi nici deschiderea si lumina Anei Blandiana. De fapt, acesti oameni fac un cuplu nemaipomenit. Nu cred sa existe ceva asemanator in lumea noastra romaneasca, haotica si lipsita de o buna relatie cu trecutul propriu. Fiind ei insisi minunati, tot ce iese din miinile lor este intru totul deosebit. Ma bucur nespus de mult ca am putut sa merg la Sighet.
Dupa cum stiti, Memorialul, ca si tot ce se petrece acolo – de la intilniri, scoala de vara, la publicatiile care apar cu sprijinul Fundatiei Academia Civica – stau sub semnul unui gind al Anei Blandiana: „Atunci cind justitia nu reuseste sa fie o forma de memorie, memoria singura poate sa fie o forma de justitie“. Cum gasiti aceasta cautare in memorie?
Da, ne aflam in fata unei realitati triste: sintem o tara fara memorie. Tocmai de aceea muzeul acesta este important, iar cautarea in memorie salvatoare. Desigur, Ana Blandiana si Romulus Rusan nu sint singuri: l-am intilnit la Sighet si pe Cicerone Ionitoiu, care mi se pare a fi un personaj-simbol: fost detinut politic, el este cel dintii monograf al temnitelor romanesti din anii comunismului. Trecutul si-a pus pecetea, pas cu pas, pe figura si pe fiinta lui. Ca un miracol, el si-a
