Doi oameni de afaceri hotarasc sa plece o saptamana la Muntele Athos, ca sa le mai ierte Dumnezeu din pacate.
Unul din ei, sa-i zicem Costica, e de parere ca popii trebuie sa aiba un fel de mercurial al mantuirilor si-l intreaba pe tovarasul sau, caruia in mod logic ii vom zice Mitica, daca e la curent cu problema. Fiind cei doi mici oameni de afaceri, pacatele lor nu pot fi decat mici, cel mult mijlocii.
Depinde, fireste - raspunde Mitica - , de ce avem fiecare pe constiinta. Noi ne fixam tarifele, iar sfintiile lor iau banii si aranjeaza treaba, acolo, sus.
Ce sa am eu pe constiinta?, face retoric Costica, dupa care, ca si cum si-ar aduce aminte de un lucru nu tocmai placut, conchide: Am pe suflet ce are fiecare om. Cand dai din coate, ca sa razbesti la mai bine, ii rupi unuia o coasta, ii scoti altuia un dinte. Eu zic sa dam la Athos vreo trei sute de euroi si o sa fie in regula. Pai, da - il ironizeaza Mitica - , dai trei sute de euroi si pe urma poti sa ii mai aranjezi unuia dantura, altuia sa-i scrantesti un picior. Hai, ma, Costica, ce mama dracului, Doamne iarta-ma!, suntem noi niste pacatosi de trei sute de euroi? Dam, acolo, cate o mie si, pana la anul, putem sa le rupem gatul la chinezii din complexul Europa, fara sa mai facem seara rugaciuni. Primim o procura in alb de la Al de sus. Ce-ti veni cu chinezii?, intreaba nitel iritat Costica. Am terminat-o cu ei de cinci ani. De trei, il corecteaza Mitica. Iar cu Li Chang sau Li Zbang, cum naiba ii zicea luâ ala care a ajuns jumatati la spital, ai terminat-o atat de scurt, ca nici nu mai era nevoie de geamantan ca sa se duca la vale, pe Dambovita. Ma, Mitica - se enerveaza de-a binelea Costica - , sa stii ca chiar ma supar. Glumesti o data, glumesti de doua ori, dar dac-o tii intruna cu asta inseamna ca tu crezi ce zice gura lumii. Nu prea conteaza ce cred eu - il domoleste ipocrit Mitica,
