Am trecut radiant pe langa un al doilea act de terorism, dar vigilenta serviciilor speciale ne-a scapat de la dezastru, dupa cum rezulta din comunicatele oficiale (primul se petrecuse in vremea guvernarii Nastase, al doilea, episodul "Teroristul cu butelia", la inceputul acestei saptamani). In cazul teroristului numarul unu - numarul unu, luat in ordine cronologica, nu ca si catalogare a tizilor mioritici ai lui Ben Laden - a fost scos in fata vigilenta baietilor cu ochi albastri si auz dezvoltat din Interne. In cazul teroristului numarul doi, este vorba, ni se spune, de un succes la S.R.I.-ului. In ambele cazuri vezi si franturi de realitate hada, sartriana, dar si adevarate strategii de cosmetizare a imaginii institutiei care defileaza cu ele.
Nu minimalizam efectele pe care le-ar fi putut avea desfasurarea in bune conditii a planurilor celor doi, dar nu putem sa nu ne amuzam in fata importantei artificiale care li s-a dat, intr-o anumita faza a anchetei, tocmai pentru a evidentia valoarea celor care le-au deconspirat. Una este sa spui ca ai zadarnicit planul unui dement care vrea sa faca moarte de om pentru a-si reprima tot felul de frustrari, si alta este sa vorbesti despre un dement terorist, cu linie directa la locotenentii lui Ben Laden sau ai intratului in istorie Al-Zarqwai. Chiar daca tragedia putea avea aceeasi dimensiune in ambele situatii, impactul la opinia publica nu suporta semnul egal intre actiunea unui nebun obisnuit si cea a unui nebun racolat de teroristii in baza de date a serviciilor inteligente din intreaga lume.
In cazul Dragos Ciupercescu fusese emisa si ipoteza conform careia bomba acestuia viza la Liceul Jean Monnet copii ai staff-ului politic al momentului, pentru ca in final sa rezulte ca era doar un santajist ordinar. Nu intentiona sa schimbe politici de stat, voia doar sa stoarca de pe autoritati 12 milioane de dolari pentru
