Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiul chestorului Zăvoleanu arestat pentru trafic de droguri

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 iulie 2006 ·

Zăvoleanu a acuzat o stare de rău. Acesta a fost "săltat" joi seară, fiind prins în flagrant de poliţiştii bucureşteni de la Crimă Organizată, în timp ce încerca să vândă patru doze de Zăvoleanu a acuzat o stare de rău. Acesta a fost "săltat" joi seară, fiind prins în flagrant de poliţiştii bucureşteni de la Crimă Organizată, în timp ce încerca să vândă patru doze de heroină.

Monitorizat de mult timp

Bogdan Andrei Zăvoleanu era monitorizat de mai mult timp de anchetatori, fiind suspect de trafic de droguri. La percheziţia domiciliară, anchetatorii au mai găsit două grame de heroină, precum şi 500 RON, bani care poliţiştii susţin că ar fi provenit din vânzarea stupefiantelor. Din comunicatul remis de IGPR pe această temă, nu reiese care este ocupaţia tânărului, însă se precizează că este fiul chestorului Zăvoleanu, care e greu de crezut că are vreo legătură cu îndeletnicirile odraslei.

A mai fost internat la Bălăceanca

Mandatul de arestare pe numele lui Zăvoleanu s-a dezbătut în Camera de Consiliu, aşa cum prevede procedura, şi a durat aproximativ jumătate de oră. El a susţinut în faţa judecătorilor că nu se face vinovat de trafic de droguri, dar a admis că este consumator, fapt pentru care a cerut cercetarea în libertate, întrucât ar dori să se trateze într-o clinică de specialitate. De altfel, el ar mai fi fost internat la Bălăceanca, fiind cunoscut ca şi consumator de droguri. Avocatul lui Zăvoleanu a susţinut că părinţii acestuia nu ştiau că fiul lor este narcoman, doar mama lui având vagi bănuieli. Andrei Zăvoleanu este licenţiat al Universităţii "Dimitrie Cantemir" şi lucra ca analist - programator, fiind independent financiar.

Blaga promite o anchetă corectă

Ministrul de interne, Vasile Blaga, a anunţat, printr-un comunicat de presă, imediat după ce Zăvoleanu jr. a fost săltat, că ancheta în aces

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 6 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 5 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 6 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 3 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Foto: ACCIDENT SPECTACULOS într-o comună din județ. Persoană încarcerată!

Gazeta valceana acum 30 minute
Pompierii vâlceni au fost solicitați astăzi, 16 iunie 2024, în jurul orei 19.40, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în comuna Nicolae Bălcescu. „S-au deplas

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°