Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rembrandt mai stă două zile la Muzeul de Artă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 iulie 2006 ·

lucrări realizate de pictorul olandez Rembrandt van Rijn şi discipolii săi. Spre deosebire de expoziţia de anul trecut, "Umbre şi lumini. Patru secole de cultură franceză", pe care au lucrări realizate de pictorul olandez Rembrandt van Rijn şi discipolii săi. Spre deosebire de expoziţia de anul trecut, "Umbre şi lumini. Patru secole de cultură franceză", pe care au vizitat-o 62.000 de persoane, cea dedicată lui Rembrandt a adunat doar 13.500 de vizitatori. Recordul (5.000 de persoane într-o singură seară) s-a înregistrat pe 20 mai, la "Noaptea muzeelor", când accesul a fost gratuit.

În mai au fost 6.000 de vizitatori, în iunie 3.500, iar în iulie, 4.000. "Mulţi oameni care au văzut expoziţia Rembrandt au intrat şi în alte săli. La prima vedere, nu pare atât de spectaculoasă, pentru că gravurile nu sunt la fel de apreciate ca picturile. Cu toate acestea, oamenii au venit, poate şi pentru că nu prea sunt evenimente vara", ne-a declarat Alina Pătru, unul dintre organizatori. Expoziţia "Întâlnire cu Rembrandt. 400 de ani de la moartea artistului" rămâne deschisă până duminică. Vizitatorii mai au la dispoziţie doar două zile pentru a-şi trece în palmaresul cultural un popas la muzeu, între orele 11,00 şi 19,00. Biletul de acces costă 4 lei pentru adulţi, 2 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Muzeul mai pregăteşte, pentru luna august, două expoziţii: "100 de antichităţi şi flori din cele patru anotimpuri. Artă modernă chineză în stil tradiţional", între 10 august şi 29 octombrie şi "Pictura românească şi grădina", cu lucrări de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, ştefan Luchian, Samuel Mützner, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza ş.a.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 42 minute
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Risc major de inundații după ploile torențiale anunțate în România. Județele care intră sub Cod portocaliu de viituri HARTĂ

Ziare.com acum 38 minute
Hidrologii au emis marți, 2 iulie, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din 12 judeţe ale ţării, unde sunt posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Avertizarea este valabilă în intervalul 2 iulie, ora 16:00, până miercuri, 3 iulie,

Se prelungește perioada de înscriere în învățământul profesional și dual. Precizările Ministerului Educației despre admitere

Ziare.com acum 27 minute
Perioada de înscriere în învăţământul profesional şi dual pentru anul şcolar 2024 - 2025 se prelungeşte până pe 11 iulie, a anunţat marţi, 2 iulie, Ministerul Educaţiei. Ministerul Educației a mai precizat că această modificare nu afectează în niciu

Rezolvarea subiectelor la Matematică de la BAC 2024, în curând pe HotNews

HotNews acum 2 ore
Subiectele primite de absolvenții de liceu, marți, la proba la Matematică de la Bacalaureat 2024 vor fi rezolvate LIVE de profesorii Cristian Demian si Monica Chivu, de la Centrul Educațional Unirea și vor fi publicate de HotNews.ro. Subiecte BAC Ma

Marcel Ciolacu- „Toate forțele politice vor o soluționare rapidă a calendarului electoral. Joi vom avea Coaliție“

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, alături de cei doi viceprim-miniștri Marian Neacșu și Cătălin Predoiu, va prezenta joi, în Coaliția de guvernare, variantele propuse de partidele politice în urma dialogului privind stabilirea calendarului electoral pe

Mesajul lui Edward Iordănescu înainte de meciul generaţiei de suflet, cu Olanda: „Ne dorim enorm o calificare”

Mediafax acum 7 ore
România întâlneşte Olanda în penultimul meci din optimile de finală ale UEFA Euro 2024, la Munchen, înainte ca Austria să înfrunte Turcia la Leipzig. Optimile de finală ale UEFA EURO 2024 se încheie marţi, România încercând să scrie un nou capitol î

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum 3 ore
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum 3 ore
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum 3 ore
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

Minor beat și fără permis, urmărit în trafic de polițiști

Gandul acum 2 ore
Poliţişti din cadrul Secţiei nr.7 Poliţie Rurală Pleniţa, în timp se aflau în serviciul de patrulare au încercat să oprească în trafic un autoturism care circula pe strada Mihai Viteazu, din comuna Plenița. „Conducătorul auto nu s-a conformat semnal

Vremea

București
acum

37°
mar.

20°/38°
mie.

17°/22°
joi

17°/27°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

33°
mar.

18°/33°
mie.

14°/18°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

16°/21°
mie.

13°/15°
joi

11°/22°
vin.

14°/24°
Timisoara
acum

20°
mar.

15°/22°
mie.

14°/25°
joi

14°/27°
vin.

17°/29°