Unul dintre efectele cele mai ciudate care se manifesta in sistemul politic romanesc este cel al transpunerii unor conditionalitati personale asupra functionarii institutionale. Sa fiu mai clar. Politica romaneasca a impus, in acesti ani, o paradigma considerata periculoasa - personalizarea vietii publice. Institutiile functioneaza doar in ritmul si coordonatele dictate zilnic de sefi, fara preocupare pentru generarea unor mecanisme si a unor automatisme.
Personalizarea a insemnat aducerea in functii de conducere a unor oameni care ofera imaginea unor tipi capabili, puternici, apti sa traga dupa ei un intreg sistem. Fenomenul a fost stimulat de media, dar si de o populatie care a fost obisnuita (de altii) sa prefere oamenii care pot da impresia de capacitate personala nemasurata. In consecinta, s-a ajuns la o responsabilizare majora a liderilor si la o scadere a presiunii pe celelalte functii, pe aspectele mai putin centrale ale sistemelor.
Prin aceasta personalizare insa, apar si fenomene secundare, poate mai putin studiate pana acum. Este vorba, de pilda, de suprasolicitarea liderilor ca forme de suprasolicitare a sistemelor. Fiindca oamenii ajung sa aiba asteptari "personalizate" de la institutii, in timp si-au format si scuze de acelasi tip pentru lipsa de functionalitate. Iar cea mai grava este aceea de a proteja un lider, care in anumite domenii este foarte vizibil, de raspunderea pe care o poarta pentru alte domenii mai putin vizibile.
Exemple: cum sa il tragem la raspundere pe primarul Videanu pentru nerezolvarea problemei canalizarii, cata vreme el a demarat atatea proiecte legate de refacerea drumurilor? Cum poate fi vinovat Mircea Geoana de disparitia PSD din zona discursului social, cand el e preocupat de curatenie interna? Sau cum poate fi blamat presedintele Basescu pentru nemultumirea populatiei in legatura cu nivelul de trai, can
