Freud traduce in termenii unui paradox esential (Eros-Thanatos) intuitia profunda a fiintei ca, in fapt, viata este numai un reflex al unei existente de alt ordin (care o precede si ii urmeaza), iar conditia pentru accederea la acest plan superior o constituie tocmai iesirea de sub tutela formei tranzitorii si partiale pe care o imbraca fiintarea intre limitele vietii. De aici pina la formele degradate ale acestei dihotomii fundamentale este numai un pas.
De fapt, Freud observa spre sfirsitul vietii ca sexualitatea ca atribut uman definitoriu si explicatie viabila pentru toate tulburarile fiintei nu este un scop un sine. Ba chiar Erosul isi are originea in moarte, asa cum toate lucrurile vin si se intorc in nefiinta. Cu alte cuvinte, iubirea si moartea, in eterna lor opozitie, nu sint altceva decit termenii unei diade perfect consolidate, numita in afara psihanalizei coincidentia oppositorum. Fara a ne opri in cele ce urmeaza asupra semnificatiilor infinite ale sintagmei, vom sublinia doar citeva dintre formele contemporane in care o regasim convertita.
Prima si cea mai evidenta dintre acestea o reprezinta obsesia contemporana pentru ceea ce numim sex and violence – o apetenta iesita din comun pentru manifestari violente si scene de un erotism ostentativ, deseori asociate intr-un tandem care sa ne smulga apatiei generate de o existenta plicticoasa si lipsita de evenimente spectaculoase – acestea, evident, asezonate cu impresia unei autenticitati deseori fortate, de reality-show perfect regizat din culise. Asa cum Freud o descopera, sexualitatea si violenta (pulsiunile vietii si cele ale distrugerii) sint de nedespartit, isi trag sevele una din cealalta, fac impreuna un cuplu de nedisociat. Totusi, dincolo de tehnicile de manipulare si de nevoia de adrenalina, regasim aceasta eterna (chiar daca intr-o forma firava si greu recognoscibila) in
