Mircea MARTIN

Singura critica

Editia a doua, revazuta

Editura Cartea Romaneasca,

Colectia „Critica &Istorie literara“,

Bucuresti, 2006, 316 p.

in colectia de „Critica &Istorie literara“ de la Cartea Romaneasca – care a initiat, odata cu relansarea editurii, o serie de reeditari ale unor carti romanesti de prestigiu in domeniu (semnate de Alexandru Paleologu, Alexandru George, Mircea Mihaies, Radu G. Teposu, Vasile Popovici, Mihai Zamfir s.a.) – a fost reeditata in 2006 Singura critica a lui Mircea Martin, carte aparuta initial in 1986 la aceeasi editura. Prilej de reconsiderare, mai intii de catre autorul insusi si apoi de cititorul de azi, a valabilitatii unor idei critice formulate acum 20 de ani. Spunind acest lucru, ma refer mai ales la a doua sectiune a volumului, care interpreteaza, punind trei accente diferite, sintagma „singura critica“ („critica singura“, „singura critica“, respectiv „singura critica“), dar am in vedere si citeva texte din prima sectiune (Critica si filozofie, Functia criticii, Critica – constiinta literaturii?) sau interviurile adunate in ultima sectiune.

Altfel, aceasta reeditare a suferit putine modificari (o spune autorul in Argument pentru editia a II-a): au fost eliminate citeva articole „prea direct implicate in contextul anilor ’70-’80 (si anume, comparind cele doua editii: Nevoia de traduceri, O critica integratoare, Publicul si tirajele cartilor, in absenta criticii din partea I); a fost, de asemenea, suprimata partea a IV-a, compusa din trei texte: „Institutionalizarea“ clasicilor, Personalitate si metoda si Forma si valoare, asa incit editia revizuita are patru sectiuni, primele doua consacrate reflectiilor teoretice pe marginea statutului si functiilor criticii, partea a treia – alcatuita din profiluri de (mari) critici si/sau teoreticieni literari (Edgar Papu, Adrian Mari