În urmă cu 44 de ani, lumea întreagă a primit cu tristeţe vestea morţii lui Marilyn Monroe, una dintre cele mai frumoase femei din toate timpurile. La primele ore ale dimineţii, cadavrul vedetei în vârstă de 36 de ani, a fost examinat de medici, la reşedinţa din Brentwood.Cauza decesului a fost o supradoză de somnifere, iar moartea divei filmului a fost calificată drept sinucidere.
Marilyn Monroe s-a născut pe 1 iunie 1926 la Los Angeles, sub numele de Norma Jean Mortensen. Mama sa, Gladys Baker, avea probleme psihice. Din această cauză, Norma Jeane şi-a petrecut copilăria mai mult în adăposturi şi orfelinate. La vârsta de 16 ani, a renunţat la liceu şi s-a căsătorit cu un muncitor, cu cinci ani mai în vârstă. În 1946, după doar patru ani, mariajul s-a încheiat.
În acelaşi an, viitoarea vedetă semenază şi primul contract cu un studio de film, după ce doi ani mai devreme fusese remarcată de un fotograf. Din 1947, Monroe a jucat în 30 de filme. Vedeta marelui ecran nu are mai mult noroc nici în celelate două casatorii ale sale, cu jucătorul de baseball Joe DiMaggio şi cu dramaturgul Arthur Miller. Acesta din urmă a scris, pentru Marilyn, scenariul filmului "Inadaptaţii", în care actriţa apare alături de Clark Gable. Multă vreme, viaţa intimă a starului a fost subiect de speculaţie şi a fost asociată de mai multe ori cu fraţii Kennedy.
De-a lungul anilor, popularitatea lui Marilyn Monroe a rămas neschimbată. Până acum, au fost publicate nu mai puţin de 15 biografii ale vieţii sale. În urmă cu 44 de ani, lumea întreagă a primit cu tristeţe vestea morţii lui Marilyn Monroe, una dintre cele mai frumoase femei din toate timpurile. La primele ore ale dimineţii, cadavrul vedetei în vârstă de 36 de ani, a fost examinat de medici, la reşedinţa din Brentwood.Cauza decesului a fost o supradoză de somnifere, iar moartea divei filmului a fost