Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Denaturat

Publicat in Jurnalul, luni 7 august 2006 ·

O ARTA Uneori mintim pentru a nu rani. Dar ce se intampla cand cel ranit prefera adevarul crud?

De multe ori s-a spus ca nu exista adevar. Daca ar fi sa alegeti, dumneavoastra ati prefera un adevar dureros sau o minciuna frumoasa? Optiunea unui adevar dureros au ales-o 69% dintre respondenti. Dintre acestia, 71% sunt femei, cu varste cuprinse intre 31 si 55 de ani (71%) si cu un nivel de educatie sub liceu (70%).

Pe de alta parte, 21% dintre persoanele intervievate sustin ca ar prefera o minciuna frumoasa. 23% sunt barbati, cu venituri peste medie (23%) si cu un nivel de educatie peste liceu (23%). Mai mult, 21% provin din mediul urban.

Minciuna face parte din latura umana. Indiferent de motive, fiecare dintre noi ne trezim la un moment dat "mascand adevarul".

CATEGORII. Mai precis, de ce mintim? Ca sa nu suferim, ca sa ne protejam de ceea ce se intampla in jurul nostru, ca sa facem rau, mintim pentru ca ne-am obisnuit sa mintim, mintim pentru ca vrem sa fim in centrul atentiei..., mintim pentru ca suntem mintiti, mintim pentru ca nu putem face fata adevarului, pentru ca ne-am plictisit, mintim pentru a castiga si, uneori, mintim ca sa traim....

In general, de ce credeti ca oamenii spun minciuni? 21% dintre chestionatii acestui sondaj sustin ca pentru a scapa de o pedeapsa, 19% pentru ca vor sa para altfel decat sunt in ochii celorlalti, 15% considera ca oamenii mint pentru ca vor sa obtina avantaje de la ceilalti, in timp ce 14% sunt de parere ca mintim pentru a nu ne certa cu alti oameni. 10% dintre intervievati recunosc ca oamenii mint din obisnuinta, din politete (7%), pentru ca se amuza pe seama altora (6%) sau pentru ca asa invata in familie/scoala (6%).

In general, de ce credeti ca oamenii spun minciuni? Pentru a scapa de o pedeapsa 21 de procente dintre cei chestionati aleg sa minta Alte 14 procente considera ca o

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum 25 minute
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 3 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Dâmboviţa: Şapte persoane, cercetate sub control judiciar pentru scandaluri şi bătăi/ Un tânăr a fost lovit cu o piatră, iar ulterior el s-a răzbunat pe agresor/ În altercaţii au fost implicate şi două femei

News.ro acum o ora
Şapte persoane sunt cercetate sub control judiciar de poliţiştii şi procurorii din Dâmboviţa în urma mai multor scandaluri şi bătăi. Doi dintre ei l-ar fi lovit cu o piatră pe un tânăr de 17 ani, iar ulterior acesta, împreună cu alţi trei bărbaţi, l

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 4 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 11 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 10 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Fanii lui Nicki Minaj, furioşi după ce concertul său a fost anulat întrucât ea fusese arestată

News.ro acum 40 minute
Fanii lui Nicki Minaj au fost furioşi după ce concertul pe care artista americană trebuia să îl susţină la Manchester a fost anulat în ultimul moment, întrucât ea fusese arestată pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam. Între timp, ea a fost amendată ş

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 11 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Un incendiu izbucnit la o sală de jocuri provoacă moartea a cel puţin 20 de persoane, în India

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 20 de persoane au murit după ce un incendiu a izbucnit la o sală de jocuri, în oraşul Rajkot din vestul Indiei, afirmă oficiali locali, citaţi de CNN. Comisarul de Poliţie din Rajkot, Raju Bhargava, a declarat pentru ANI că incendiul este

Vremea

București
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°