Luptele din Orientul Mijlociu n-ar trebui să distragă atenţia opiniei publice internaţionale de la ameninţarea reprezentată de ambiţiile nucleare ale Coreei de Nord, demonstrate prin recentele teste cu rachete cu rază lungă de acţiune. Însă pînă acum asta s-a întîmplat.
La jumătatea lunii iulie, summit-ul G8 de la St. Petersburg s-a încheiat cu un apel adresat Coreei de Nord de a pune capăt testelor cu rachete şi de a renunţa la programul nuclear de înarmare.
În timpul primului mandat, administraţia Bush a sperat să rezolve problema nucleară a Coreei de Nord printr-o schimbare de regim. Spera că izolarea şi sancţiunile impuse vor doborî dictatura lui Kim Jong Il. Dar regimul coreean a rezistat, iar administraţia Bush a convenit să înceapă tratativele în 6, împreună cu China, Rusia, Japonia şi cele două Corei.
În septembrie 2005, discuţiile păreau că au dus la un acord de principiu, conform căruia Coreea de Nord va renunţa la programul său nuclear, în schimbul unor garanţii şi al ridicării sancţiunilor. Însă acest simplu acord verbal a fost compromis în scurt timp, iar Coreea de Nord a refuzat să se întoarcă la masa negocierilor, pînă cînd Statele Unite nu ar fi renunţat la închiderea conturilor din bănci, suspectate de spălare de bani, în favoarea regimului lui Kim Jong Il.
Negocierile la nivel diplomatic au stagnat pînă în iulie, cînd Coreea de Nord a lansat o serie de rachete în Marea Japoniei. Japonia a cerut sancţiuni din partea Consiliului de Securitate al ONU, iar după cinci zile de dispute, toţi cei 5 membri permanenţi ai Consiliului de Securitate au căzut de acord în privinţa unei rezoluţii de condamnare a acţiunilor Coreei de Nord.
De ce riscă Coreea să acţioneze, sfidînd China, principalul său susţinător, şi să provoace o rezoluţie a ONU? Pe de o parte, a acţionat în acest fel pentru că a văzut că marile puteri oferă Iranu