Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezastru ecologic fără precedent în Mediterana

Publicat in Adevarul, joi 10 august 2006 ·

a dezvăluit, zilele trecute, cauzele dezastrului, susţine că eliminarea urmărilor acestuia ar putea dura 100 de ani.Purtătorul de cuvânt al unei agenţii ONU, citat de publicaţia amintită, a a dezvăluit, zilele trecute, cauzele dezastrului, susţine că eliminarea urmărilor acestuia ar putea dura 100 de ani.

Purtătorul de cuvânt al unei agenţii ONU, citat de publicaţia amintită, a apreciat că operaţiunile de curăţare a apelor mării pot dura "până la un secol". De aceea, activitatea de eliminare a urmărilor poluării trebuie începută cât mai curând după încetarea bombardamentelor din Liban. Rezervoarele de combustibil ale centralei de la Jieh, aflată pe litoralul libanez, la circa 30 kilometri sud de Beirut, au fost incendiate în urma atacului aerian israelian din 13 iulie. După numai două zile, rezervoarele au fost ţinta unui nou atac, iar combustibilul care nu a ars s-a deversat în mare. Rezultatul a fost o imensă pată de petrol care s-a extins pe o distanţă de 80 de kilometri de-a lungul coastei Libanului şi aproape zece kilometri în zona litoralului sirian.

Libanezii acuză distrugerea deliberată a economiei

Mulţi libanezi, scrie "The Independent", acuză Israelul că încearcă, în mod deliberat, să saboteze economia şi industria turistică locală. "Este o parte a unui război al invidiei şi urii. De ce să atace fabricile, să distrugă coloana vertebrală a economiei libaneze? Nu există nicio altă explicaţie", a declarat pentru BBC fostul premier Yassin Jaber, în prezent deputat libanez. Conform postului amintit, la începutul lunii august, responsabili ai Programului pentru Mediu al ONU (UNEP) şi-au exprimat îngrijorarea faţă de această situaţie, vorbind despre un adevărat "dezastru ecologic".

Pericol mortal pentru biodiversitate

UNEP a admis că petrolul reprezintă un pericol mortal pentru biodiversitatea Mării Mediterane, în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 6 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 4 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Euro 2024: Un bărbat a fost împuşcat după ce a ameninţat poliţiştii cu târnăcopul la Hamburg, înaintea meciului Polonia-Ţările de Jos - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost împuşcat de poliţie după ce a ameninţat forţele de ordine cu un târnăcop şi un dispozitiv incendiar, duminică, la Hamburg, cu câteva ore înainte de startul meciului Polonia-Ţările de Jos, de la Euro 2024, relatează L'Equipe. "Potriv

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 5 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 2 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°