Atunci cind te dai lovit la simtul dreptatii si stai subversiv in umbra, boicotind dictatura de prin beciurile caselor de cultura, se cheama ca esti disident. Cind fugi, mai apoi, din tara pentru ca nu mai poti crea liber, se cheama ca esti autoexilat sau refugiat politic. Dupa ani si ani, cind dictatura a cazut, te intorci inapoi in tara, erou si simbol de rezistenta.

Umpli stadioane, influentezi muzical si cultural generatii de tineri, nenascuti pe vremea cind te fugarea militia sa te tunda. ii faci sa se simta mindri de rockul romanesc, de faptul ca apartin unei comunitati libere si necompromise. Si apoi? Apoi te faci ca uiti de toate acestea, te faci ca nu intelegi, ca esti orb si surd, ca tot ceea ce conteaza e banul, afacerea. Ca simbolul care ai devenit e ceva independent de tine. Ca disidenta, rezistenta sint doar niste naivitati de copii teribilisti. Esti matur, intelept, esti o legenda. Si legendele au intotdeauna dreptate. Legendele au o mare experienta de viata, si viata ne spune ca idealurile se sufoca mereu cind e vorba de supravietuire. Sa existam asa, aneantizati, nepasatori la toti si toate, preocupati exclusiv de cite concerte avem pe luna si citi bani scoatem din ele. Nu conteaza cine ne plateste, atita timp cit ne plateste.

Tendinta de a-si da cu stingu-n dreptul si de a fi duplicitari nu e ceva nou la romani. Romanii sint insa de mai multe feluri, iar Phoenix au fost niste romani care au avut curajul de a se impotrivi, de a cauta libertatea intr-o lume a fricii de li-bertate. Atunci cind multi romani au spus „da, sa traiti!“, ei au spus „nu“. insa duminica, 6 august, Phoenix n-au mai spus „nu“. Dimpotriva, au zis „da“ proiectului Gabriel Resources privind exploatarea cu cianuri de la Rosia Montana. Cind te declari nepasator fata de asemenea probleme, mai e cum mai e. insa atunci cind iti calci in picioare propriile princ